Doi morți și aproape 50 de dispăruți după o alunecare de teren în China

Data actualizării: Data publicării:
rescuers working at the site of a landslide in Liangshui Village, Tangfang Town in the city of Zhaotong, southwest China's
Echipele de salvare caută supraviețuitori. Foto: Profimedia

ACTUALIZARE O alunecare de teren care s-a produs luni în provincia chineză Yunnan a provocat moartea a două persoane, iar alte zeci au fost date dispărute. Operaţiunile de salvare sunt în plină desfăşurare în condiţii de zăpadă şi temperaturi negative.

Cel puţin 47 de persoane din 18 locuinţe sunt date dispărute, a relatat televiziunea de stat China Central Television (CCTV), potrivit Reuters, preluată de Agerpres.

Două dintre persoanele dispărute au fost găsite decedate luni dimineaţă.

Alunecarea de teren, care a afectat două sate din apropierea oraşului Zhaotong (sud-vest), s-a produs aproximativ la ora locală 05:51 (23:51 ora României duminică), acoperind locuinţele aflate la baza unui deal cu pământ maroniu prăbuşit de pe versant, a relatat CCTV.

„Muntele tocmai s-a prăbuşit, zeci de persoane sunt îngropate”, a declarat pentru CCTV un bărbat pe nume Gu, care a fost martor al alunecării de teren. Gu a mai spus că patru dintre rudele sale sunt îngropate sub dărâmături.

„Erau acasă şi dormeau”, a mai spus el.

Pompierii se strecoară printre dărâmături încercând să găsească supravieţuitori. Nu se ştie care ar putea fi cauza alunecării de teren.

Autorităţile au trimis aproape 1.000 de salvatori la locul tragediei însoţiţi de circa 200 de vehicule de salvare, a mai relatat postul de televiziune chinez. Vicepremierul chinez Zhang Guoqing conduce un grup de lucru care coordonează salvatorii de la faţa locului.

Peste 500 de persoane au fost evacuate din locuinţe.

Yunnan este una dintre provinciile sudice ale Chinei care se confruntă în prezent cu temperaturi foarte scăzute, potrivit Centrului naţional meteorologic.

Știrea inițială

O alunecare de teren a îngropat luni 44 de persoane în provincia Yunnan din sud-vestul Chinei, conform unei estimări preliminare a autorităților.

Tragedia s-a produs la ora locală 05:51 (23:51 ora României duminică) în satul Liangshui din cantonul Zhenxiong, iar „44 de persoane din 18 gospodării au fost îngropate”, a informat naţională CCTV, potrivit AFP, oreluată de Agerpres.

„Peste 200 de locuitori (din împrejurimi) au fost evacuaţi de urgenţă, 10 excavatoare, 33 de autospeciale de pompieri şi peste 200 de salvatori sunt mobilizaţi pentru operaţiunile de căutare”, a precizat canalul de televiziune.

Clipurile video publicate pe reţeaua de socializare chineză Douyin arată un sat de munte acoperit de zăpadă şi cu case parţial îngropate de ceea ce pare a fi o alunecare de stânci.

Alunecările de teren se produc în mod regulat în munţii din sud-vestul Chinei, în special după precipitaţii.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...