Al-Qaida a inventat o substanţă lichidă care transformă hainele în materiale explozive

Data publicării:
Al-Qaeda-in-the-Islamic-Maghreb

"Este vorba de un produs ingenios", a declarat unul dintre oficialii citaţi, în timp ce al doilea a atras atenţia că substanţa nu poate fi depistată prin actualele măsuri de securitate.

Practic, o substanţă lichidă este aplicată pe haine, iar, după uscare, acestea devin explozive, confirmă experţi din cadrul serviciilor de spionaj americane.

Substanţa a fost dezvoltată de Ibrahim al-Asiri, expertul în explozibili al organizaţiei teroriste Al-Qaida în Peninsula Arabia, cu sediul în Yemen. Al-Asiri a inventat şi alte dispozitive explozive, inclusiv o bombă artizanală care poate fi aplicată sub haine şi alta implantată în corp. Ibrahim Al-Asiri este dat în urmărire de autorităţile yemenite şi de serviciile de informaţii americane.

Departamentul de Stat al Statelor Unite a emis o avertizare de călătorie la nivel global, valabilă până la sfârşitul lunii august, pe fondul temerilor privind un complot al reţelei teroriste Al-Qaida, cetăţenii americani fiind îndemnaţi să dea dovadă de vigilenţă în timpul deplasărilor externe.

Potrivit ziarului The New York Times, la originea măsurilor speciale de securitate se află comunicaţii între lideri ai reţelei Al-Qaida interceptate de serviciile de spionaj americane. Washingtonul precizează că avertizarea de călătorie expiră pe 31 august, recomandându-le cetăţenilor americani să fie vigilenţi în străinătate.

"Informaţiile curente sugerează că reţeaua Al-Qaida şi organizaţiile afiliate continuă să pregătească atacuri teroriste, atât în Orientul Mijlociu, cât şi în alte zone", precizează Departamentul de Stat. În paralel, Statele Unite au anunţat vineri închiderea a zeci de ambasade şi consulate din Orientul Mijlociu, din cauza unor ameninţări specifice provenind în principal din Yemen.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...