Alertă teroristă. Olanda şi-a evacuat tot personalul diplomatic din Yemen

Data publicării:
sanaa-jemen304

Olanda a decis să evacueze tot personalul diplomatic din Yemen, unde o serie de ambasade occidentale sunt „ţinte potenţiale ale unui atac terorist viitor”, a anunţat miercuri seara Ministerul olandez de Externe, potrivit Mediafax.

„Această măsură a fost adoptată în urma unor informaţii noi, potrivit cărora mai multe ţări occidentale sunt ţinte potenţiale ale unui atac terorist viitor”, a anunţat ministerul olandez într-un comunicat. „Olanda este citată printre aceste ţări”, a precizat acesta.

Haga a decis, anterior, să evacueze o parte a personalului său diplomatic, menţinând o echipă redusă de patru persoane. Această echipă a fost evacuată.

Yemenul a afirmat miercuri că a dejucat un plan Al-Qaida privind preluarea controlului asupra unor oraşe, instalaţii peroliere şi luarea de ostatici străini. Un nou atac cu avion fără pilot vizând membri Al-Qaida în Yemen, al cincilea în 11 zile, a fost efectuat miercuri.

Barack Obama: Al-Qaida rămâne un pericol pentru securitatea SUA

O alertă de securitate americană a antrenat închiderea a numeroase misiuni diplomatice aparţinând Statelor Unite în Orientul Mijlociu, Asia şi Africa.

Washingtonul a decis să îşi închidă ambasadele în urma interceptării unor mesaje conţinând ameninţări cu atentate, mesaje schimbate între numărul unu Al-Qaida Ayman al-Zawahiri şi Nasser Al-Whaychi, liderul Al-Qaida în Peninsula Arabia (AQPA), potrivit presei americane.

O serie de ţări occidentale, inclusiv Franţa, a decis ulterior să îşi închidă ambasadele în Yemen.

Statele Unite şi Marea Britanie au evacuat marţi zeci de angajaţi ai ambasadelor lor şi şi-au îndemnat cetăţenii să părăsească „imediat” Yemenul, din cauza unei „ameninţări imediate” cu atentate din partea Al-Qaida.

Olanda şi-a îndemnat, tot marţi, cetăţenii să părăsească Yemenul, aproximativ 40 de persoane în total, potrivit presei olandeze.

Preşedintele american Barack Obama a avertizat că Al-Qaida rămâne un pericol pentru siguranţa Statelor Unite, în ciuda faptului că o bună parte dintre liderii grupării au fost eliminaţi.

În faţa a peste trei mii de puşcaşi marini în California, preşedintele Statelor Unite le-a adus un omagiu soldaţilor care au luptat în Afganistan după atacurile teroriste din 11 septembrie. Liderul de la Casa Albă a declarat că deşi Al-Qaida va fi înfrântă, gruparea rămâne un pericol la adresa securităţii Statelor Unite.

„Chiar dacă am eliminat conducerea Al-Qaida, care a organizat atacurile din 11 septembrie 2001, partenerii Al-Qaida şi alţi extremişti cu aceeaşi mentalitate încă ne ameninţă ţara. Încă ne ameninţă reprezentanţele diplomatice, încă ne ameninţă afacerile de peste hotare”, a spus Barack Obama, preşedintele Statelor Unite.

19 ambasade şi consulate americane din Orientul Mijlociu şi nordul Africii au fost închise ca urmare a alertei teroriste globale emise de autorităţile de peste ocean.

„Trebuie să luăm aceste ameninţări în serios şi să facem tot ceea ce putem ca să le înfruntăm. Evenimentele din aceste zile ne-au adus aminte de acest lucru”, a declarat Barack Obama. 

Între timp, autorităţile din Yemen au anunţat că au dejucat un plan Al-Qaida ce urmărea preluarea controlului asupra unor oraşe yemenite, a unor instalaţii petroliere şi luarea de ostatici străini. În plus, Interpolul a emis o alertă globală separată după ce sute de terorişti cu legături în Al-Qaida au fost eliberaţi în urma unor operaţiuni puse la cale în nouă ţări din Orientul Mijlociu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...