Anchetă după ce peste 400 de oameni au câștigat marele premiu la o loterie, în valoare de 4 milioane de dolari

Data actualizării: Data publicării:
castigator loto
Anchetă în Filipine după ce peste 400 de oameni au câștigat marele premiu la loterie Foto: Philippine Charity Sweepstakes Office

Autoritățile din Filipine au deschis o anchetă după ce 433 de oameni au câștigat premiul cel mare la loterie, în valoare de 4 milioane de dolari. Este cel mai mare număr de câștigători la o singură extragere, de la Grand Lotto, scrie BBC.

Combinația câștigătoare de la sfârșitul săptămânii trecute a fost formată dintr-o serie de numere, toate divizibile cu nouă.

Un lider al senatorilor filipinezi, Koko Pimentel, a cerut o anchetă privind rezultatele „suspecte”. „Jocuri loto sunt autorizate de Republica Filipine. Prin urmare, trebuie să menținem și să protejăm integritatea lor”, a declarat Pimentel.

Melquiades Robles, directorul general al Biroului filipinez de lozuri (PCSO), susține că nu au existat nereguli și a subliniat că oamenii din Filipine au tendința de a paria pe secvențe de numere.

PCSO a distribuit imagini cu oameni care își ridică premiul la biroul din orașul Mandaluyong, aproape de capitala Manila.

„Mulți și-au păstrat numerele. Este bine să fii loial soțiilor și soților, dar și numerelor tale”, a declarat Robles într-o conferință de presă.

„Am pariat pe modelul 9, modelul 8, modelul 7 și modelul 6 de mulți ani și sunt recunoscător că tocmai am câștigat", a declarat un câștigător.

Terence Tao, un profesor de matematică de la Universitatea din California, a explicat pentru BBC că un astfel de rezultat este rar „pentru orice loterie".

„Există sute de loterii în fiecare zi în întreaga lume și, din punct de vedere statistic, nu ar fi surprinzător ca la fiecare câteva decenii, una dintre aceste loterii să prezinte un model neobișnuit. Este similar cu modul în care la orice mână de poker ar fi puțin probabil să se tragă o chintă de culoare, dar dacă ne uităm la sute de mii de mâini deodată, atunci devine de fapt destul de probabil să se tragă o chintă de culoare”, a explicat profesorul din California.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...