Aproape un sfert din echipa națională a Cubei a fugit în timpul turneului Gold Cup din SUA și Canada

Data actualizării: Data publicării:
3 fotbalisti cubanezi se bucura la gol
Aproape un sfert din lotul național al Cubei a rămas în străinătate la turneul Gold Cup din SUA și Canada. Foto: Profimedia

Cinci fotbaliști au fugit din lotul național al Cubei în timpul Gold Cup, competiţia rezervată echipelor naţionale de fotbal din zona CONCACAF, găzduită de Statele Unite şi Canada. În ultimii ani, sute de sportivi cubanezi au profitat de competiţiile internaţionale pentru a rămâne în străinătate.

Ultimul „dezertor” este portarul de rezervă Sandy Sanchez, care şi-a abandonat echipa după a treia partidă de la Gold Cup, pierdută în faţa Canadei (2-4), meci care a pus capăt participării Cubei la acest turneu.

Ziarul oficial de sport Jit a precizat că rezultatele slabe ale Cupei la Gold Cup - trei înfrângeri în trei meciuri şi doar trei goluri marcate - se datorează în parte şi plecării celor cinci jucători din lotul de 23 de fotbalişti convocaţi.

Roberney Caballero, Denilson Morales, Neisser Sandó şi Jassael Herrera sunt ceilalţi patru „dezertori”, care au părăsit lotul Cubei după primul meci, împotriva Guatemalei, disputat la Fort Lauderdale (Florida).

Conform presei neoficiale, acestora li s-ar fi alăturat şi medicul care a însoţit lotul Cupei la Gold Gup, însă informaţia nu a fost confirmată de mass-media oficială cubaneză.

De la începutul anului 2023, peste 30 de sportivi cubanezi de la diverse discipline au părăsit delegaţiile oficiale ale ţării lor în timpul competiţiilor internaţionale. Printre aceştia se numără boxerul Yoenlis Hernandez şi atleta Denia Caballero, fostă campioană mondială la aruncarea discului.

În ultimii ani, sute de sportivi cubanezi au profitat de competiţiile internaţionale pentru a rămâne în străinătate, atât din cauza dificultăţilor pe care le întâmpină cubanezii de a călători în alte ţări, cât şi din dorinţa de a avea o carieră mai bine plătită peste hotare.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...