Barack Obama: Aceste provocări nu fac decât să izoleze mai mult Coreea de Nord

Data publicării:
obama 20mediafaxfoto 2047863-49160

„Provocări ca cele pe care le-am văzut noaptea trecută nu fac decât să izoleze mai mult Coreea de Nord, în timp ce noi suntem alături de aliaţii noştri, ne întărim apărarea antirachetă şi conducem comunitatea internaţională pentru a realiza o acţiune fermă ca răspuns la aceste ameninţări”, a declarat preşedintele Obama, în cadrul discursului său în faţa Congresului privind starea naţiunii.

„Regimul din Coreea de Nord trebuie să ştie că numai prin îndeplinirea obligaţiilor sale internaţionale va fi prosper şi în siguranţă”, a afirmat preşedintele, asigurând că „America va continua să deschidă drumul pentru a împiedica proliferarea armelor cele mai periculoase de pe planetă”.

Coreea de Nord a efectuat marţi cel de-al treilea test nuclear, de o putere net superioară celor precedente, provocâmd un val de condamnări şi o reacţie puternică din partea Naţiunilor Unite.

Reunit de urgenţă, Consiliul de Securitate al ONU - a cărui preşedinţie este asigurată în februarie de Coreea de Sud - a condamnat ferm acest nou test nuclear şi a anunţat că va lua „măsurile corespunzătoare” prin intermediul unei noi rezoluţii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Jennifer Lopez si Ben Affleck sunt la un pas de divort. Un apropiat al cuplului Bennifer a rupt tacerea: “S-a...