Barack Obama, mesaj de susținere pentru România 

Data publicării:
barack obama - GettyImages-518606748-1

Președintele american Barack Obama a cerut, în cadrul vizitei sale în Germania, țărilor care fac parte din NATO să sporească bugetul destinat Apărării. Liderul a american a mai cerut partenerilor săi să „sprijine aliații din linia întâi, Polonia, România și statele baltice” și să răspundă totodată amenințării de pe flancul sudic, relatează Agerpres.

Fiecare stat membru al NATO ar trebui să-și aducă întreaga contribuție la securitatea noastră comună, cu un buget al apărării de 2% din PIB. Iar acest lucru nu se întâmplă întotdeauna”, a insistat Obama.

Președinte american a avertizat că intenționează să retransmită acest mesaj și la summitul NATO, care se va desfășura la începutul lunii iulie la Varșovia.

Într-un discurs susținut în Germania, la Hanova, referindu-se la alocările bugetare pentru apărare, liderul american le-a cerut omologilor europeni „să-și asume responsabilități” și să nu cedeze „automulțumirii” în acest domeniu.

Statele Unite își critică adesea partenerii europeni că se bazează prea mult pe Washington la capitolul militar.

NATO solicită statelor membre să aloce apărării cel puțin 2% din PIB, dar numai o parte dintre cele 28 de țări respectă această recomandare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Anunțul făcut de autorități, la șase luni de la moartea actorului Matthew Perry
Pro FM
Fiica lui Eminem s-a măritat. Imagini de la nuntă. Hailie Jade i-a păstrat un dans tatălui ei faimos...
Film Now
Demi Moore, despre filmul în care a acceptat să apară nud: „Caut mereu materiale care mă împing în afara...
Adevarul
Ce a mâncat la micul dejun o femeie care a reușit să slăbească 45 de kilograme: „Ajunge până la prânz și te...
Newsweek
VIDEO SUA pun pe MIG-ul Ucrainei „racheta momeală", imposibil de detectat de ruși. Se zăresc și F-16
Digi FM
Costel Constantin a murit. „Omul care a văzut moartea”, ultima piesă de teatru în care a jucat marele actor
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Șerpii provoacă panică în mai multe orașe din România. Jandarmii intervin pentru a-i îndepărta din mașini...
Film Now
Fiul lui Michael Douglas s-a despărțit de mama copiilor săi, iar acum se luptă pentru custodia copiilor...
UTV
Scarlett Johansson acuza OpenAI ca i-a copiat vocea pentru ChatGPT