Călăul jurnalistului american decapitat ar fi un rapper britanic

Data publicării:
calau

Cel care l-ar fi decapitat pe James Foley se numește Abdel-Majed Abdel Bary, un britanic de 23 de ani din Londra, scrie cotidianul The Sun. Autoritățile britanice au deschis o anchetă după apariţia înregistrării cu execuţia ziaristului, pentru că bărbatul care l-a decapitat avea un puternic accent britanic. Ipoteza a fost susţinută încă de la început de premierul David Cameron.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Gruparea Statul Islamic, care controlează teritorii întinse din nordul Irakului şi nord-estul Siriei, mai are cel puţin 20 de occidentali în captivitate şi toţi pot sfârşi precum James Foley.

Nu vreau ca Jim să fi murit degeaba. Sper că se lucrează la un plan de urgenţă pentru cei care încă sunt ostatici acolo, nu doar în Siria, ci în întrega lume”, a declarat la CNN Michael Foley, fratele jurnalistului executat.

Familia jurnalistului denunţă faptul că, în ceea ce priveşte plata unor recompense, Statele Unite şi ţările europene au poziţii diferite. Dacă americanii şi britanicii refuză să negocieze cu teroriştii, experţii în terorism spun că multe state din Europa plătesc sume uriaşe pentru eliberarea cetăţenilor lor.

„Nu am toate răspunsurile, dar cred că ar fi fost nevoie de o cooperare mai eficientă, că informaţiile nu au fost comunicate aşa cum trebuie. Nici nu ştiţi cât de greu a fost să obţinem informaţii de la jurnaliştii eliberaţi. Nu de la ei în persoană, ci de la guvernele lor”, s-a plâns Michael Foley.

Directorul Global Post, publicaţia pentru care lucra James Foley, a dezvăluit că răpitorii au cerut în schimbul acestuia o recompensă de 100 de milioane de euro, care nu a fost însă plătită.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...