Cea mai săracă țară din Orientul Mijlociu, complet nepregătită în fața pandemiei: "OMS trebuie să intervină"

Data actualizării: Data publicării:
Yemen
Foto: Shalal Hasel

Sistemul medical din Yemen este aproape de colaps, lăsând țara în imposibilitatea de a face față unui val de infectări cu coronavirus, scrie BBC.

"Yemen este deja devastat de război. Spitalele puține nu sunt echipate pentru a primi cazuri de COVID-19", a declarat medicul Shalal Hasel. "Nu avem suficiente echipamente de protecție. Echipajele pentru intervenții rapide au primit instrucțiuni privind gestionarea cazurilor de infectare cu noul virus, dar nu au echipamente pentru a se proteja pe sine. Organizația Mondială a Sănătății trebuie să remedieze această situație".

OMS a trimis deja echipamente pentru a dota cele 37 de "centre de izolare" din Yemen, pentru pacienții depistați cu coronavirus. Multe dintre aceste centre sunt instalate în clădiri vechi.

"Nu avem suficiente termometre cu infraroșu, nu avem tampoane pentru recoltarea probelor, iar echipele de pe teren nu au nici măcar o ambulanță pentru a se deplasa la cazurile suspecte", a mai declarat medicul Hasel.

Până în prezent, în Yemen au fost înregistrate 10 cazuri de infectre cu noul virus, dintre care două au fost fatale, potrivit WorldMeters.

ONU a avertizat că există "o mare probabilitate" ca virusul să circule prin comunități nedetectat. Yemen a confirmat primul caz de COVID-19 acum cinci săptămâni, în orașul al-Shihr. Cele 5 infecții descoperite miercuri în Aden sunt la 540 de kilometri distanță.

Războiul civil din Yemen, derulat în ultimii 5 ani, a făcut peste 100.000 de morți și a declanșat ce se consideră a fi cea mai gravă criză umanitară din lume. În jur de 10 milioane de oameni din Yemen sunt la un pas de foamete, 20 de milioane nu au acces la servicii de sănătate și spitalele care încă mai funcționează nu sunt pregătite să facă față unei epidemii.

Un raport ONU din 2019, citat de Al Jazeera, spunea că dacă războiul va continua, Yemenul ar putea deveni cea mai săracă țară din lume în 2022, cu 79% din populație trăind sub limita sărăciei și 65% în sărăcie extremă.

Din cauza războiului, numărul cetățenilor din Yemen care trăiau în sărăcie a sărit la 75% la finalul anului 2019, de la 47% înainte de începerea conflictului, în 2014.

Editor: I. I. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...