Cisiordania: O femeie palestiniană a fost împușcată mortal după ce a încercat să intre cu mașina în polițiști israelieni

Data publicării:
cisiordania israel punct de control GettyImages-492798704

FOTO: Guliver/Getty Images

O purtătoare de cuvânt a poliției a declarat că mașina a accelerat în direcția polițiștilor de frontieră, care s-au adăpostit și au deschis focul asupra vehiculului.

Un martor palestinian, Suhail Hamed, 39 de ani, a afirmat că poliția a deschis focul când mașina se afla la o depărtare de 150 de metri.

„Am auzit cel puțin 30 de focuri trase în direcția mașinii”, a spus Hamed.
Niciunul dintre polițiști nu a fost rănit în acest ultim atac dintr-un val de atacuri aproape similare și zilnice.
Douăzeci de israelieni și un cetățean american au fost uciși într-o campanie de înjunghieri, atacuri armate și cu mașină de la începutul lunii octombrie. Forțele israeliene și civili înarmați au ucis cel puțin 126 de palestinieni, dintre care 77 descriși de autorități ca atacatori, în timp ce alții au murit în ciocniri cu forțele de securitate, amintește Reuters.

Într-un incident separat de-a lungul frontierei cu Fâșia Gaza, trupele israeliene au tras într-un grup de palestinieni care aruncau cu pietre și s-au apropiat de gardul de frontieră, ucigându-l pe unul dintre ei, a declarat un oficial din cadrul sănătății palestiniene.

Armata israeliană a afirmat că sute de palestinieni s-au adunat aproape de frontieră și au încercat să deterioreze gardul aruncând cu pietre și anvelope aprinse și pentru a preveni infiltrarea, soldații au deschis focul asupra principalilor instigatori.

Amplificarea atacurilor a fost parțial alimentată de frustrarea palestinienilor legată de prăbușirea negocierilor de pace sponsorizate de SUA în 2014, creșterea numărului de așezări evreiești pe terenurile unde ei vor să fie viitorul lor stat și apelurile islamiste pentru distrugerea Israelului, adaugă Agerpres. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...