Cutremur cu magnitudinea de 7,8 pe Richter în Pakistan, urmat de două replici puternice

Data publicării:
cutremur harta

Un cutremur cu magnitudinea revizuită la 7,7 a avut loc marţi în centrul Pakistanului, fiind urmat de o replică de 5,9, anunţă Institutul american de geofizică (USGS). Cel puţin 46 de persoane au murit şi alte câteva zeci au fost rănite, numeroase case fiind distruse, anunţă serviciile de urgenţă.

Actualizare 22:50 Numărul persoanelor decedate a ajuns la 46.  

Actualizare: Cel puţin 33 de persoane au murit şi alte 20 au fost rănite, numeroase case fiind distruse, anunţă serviciile de urgenţă, potrivit Mediafax. 


Potrivit presei pakistaneze, pământul s-a cutremurat timp de două minute în zona epicentrului. Cutremurul a fost atât de puternic încât s-a resimţit inclusiv în India şi Emiratele Arabe Unite, aflate la aproximativ o mie de kilometri distanţă.

Oamenii au ieşit panicaţi în stradă, iar până în acest moment, autorităţile nu au anunţat dacă există victime sau pagube materiale. În zona în care a avut loc seismul locuiesc peste 300.000 de oameni.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Jennifer Lopez si Ben Affleck sunt la un pas de divort. Un apropiat al cuplului Bennifer a rupt tacerea: “S-a...