Dacia şi Ford susţin "Prima Maşină". APIA cere ajustări pentru accesul mai multor mărci în program

Data publicării:
masini noi-1

"Am participat la pregătirea acestui program şi consider că este un instrument nou, menit să reanime piaţa automobilelor noi", a declaratConstantin Stroe, membru CA la Automobile Dacia şi preşedintele Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România (ACAROM), scrie Mediafax.

Prezent la conferinţa de prezentare oficială a programului de la Ministerul Economiei, Stroe a solicitat autorităţilor să prezinte cu cât este mai mic costul creditului prin acest program, comparativ cu variantele de finanţare existente în prezent, iar pe de altă parte să nu neglijeze categoriile de vârstă de peste 35 de ani.

"Pentru noi este foarte importantă miza de a relansa vânzările de maşini noi către persoane fizice. Noi ştim că după criza din 2008 a existat o reticenţă importantă din partea acestora în a cumpăra maşini noi şi sperăm că programul va influenţa favorabil relansarea vânzărilor", a spus Nicholas Maure, şeful Dacia România.

Guvernul lansează în noiembrie "Prima Maşină". Care sunt criteriile de participare

Directorul general al Ford România, Zoltan Brassai, a vorbit despre creşterea ponderii vânzărilor de maşini second hand din ultimii ani în dauna celor noi şi a apreciat implementarea programului, precizând că maşinile B-Max produse la Craiova se încadrează în acest proiect.

"Faţă de derularea programului, credem că vor mai fi probabil unele ajustări, unele corecţii, cum s-a întâmplat şi cu Prima Casă. Credem că trebuie avut în vedere ca programul să nu afecteze din punct de vedere concurenţial piaţa, sunt totuşi mărci care nu intră doar în această limită", a spus Marius Tudor, secretarul general al Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Autovehicule (APIA).

El apreciază că programul ar trebui să permită şi achiziţiile de maşini la preţuri mai ridicate decât pragul de 50.000 de lei propus în actuala variantă a programului. "Aş remarca că este totuşi un program util în condiţiile în care accesul la credite a fost destul de dificil în ultimii ani", a mai spus reprezentantul asociaţiei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Cum reacționează Simona Țăranu la avansurile fotbaliștilor. „Nu e mit e realitate”
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita