Daniel Dăianu: Se poate ajunge la un regim militar. Și nu doar în Grecia!

Data publicării:
daniel daianu

Cred că aşa ceva(compromisul – n.r.) e înțelept. Trebuie să se ajungă la un compromis care să ofere o perspectivă cetățenilor greci. Exista o lipsă de perspectivă. Oamenii, când nu există perspectivă, speranță, devin disperați și reclamă soluții de forță. Se poate ajunge chiar la un regim militar și nu doar în Grecia”, a declarat Daniel Dăianu în emisiunea „24 într-o oră” de la Digi24. „Să nu uitam că și Portugalia a cunoscut un regim cvasimilitar, la fel Spania. Și Grecia a avut un regim al coloneilor”, a reamintit profesorul Daniel Dăianu.

El consideră că pentru a reglementa criza din Grecia trebuie să existe mai întâi premise politice, iar în acest sens, ar fi bine ca la Atena să conducă un guvern de uniune națională, pentru că grecii au multe să-și reproșeze. „Nu știu dacă ar fi condus de Tsipras. Totuşi, el a fost ales în urma unui vot democratic. Nu te joci cu democraţia și asta e o lecţie în UE de care trebuie să se țină seama”, spune profesorul Dăianu. Un guvern de uniune națională ar oferi, poate, mai multe garanții partenerilor că angajamente sunt respectate, a arătat el.

România este o economie care are slăbiciunile ei, are o competitivitate relativ redusă, dar e o țară care a diminuat mari dezechilibre, iar sectorul bancar e bine capitalizat, spune fostul ministru de finanțe.

La noi există instituţia pe care o numim împrumutător de ultimă instanţă, ceea ce Grecia are, dar nu acasă. Banca de emisiune pentru Grecia e Banca Centrală Europeană, care dă atât cât consideră că e necesar în condițiile date”, a explicat Daniel Dăianu de ce nu există riscul ca sectorul bancar din România să fie afectat grav de criză.

„Împrumutătorul de ultimă instanță înseamnă că BNR poate interveni. Nu sunt motive de preocupare”, asigură Daniel Dăianu, membru în Consiliul de Administrație al BNR.

Totuși, el spune că trebuie să existe o anumită îngrijorare și atenție, pentru că „România nu poate fi o pasăre măiastră. România are mari probleme, dar economia sa e într-o situație considerabil mai bună decât era cu ani in urmă, iar preocuparile noastre sunt analoge cu ceea ce observăm în toată Europa. Nu ne e indiferent ce se întâmplă în zona euro, în Uniunea Europeană...Există îngrijorare peste tot. Nu putem fi impasibili la ceea ce observăm că în momentul de față obsedează liderii politici din UE”, a conchis profesorul Daniel Dăianu.

Urmăriți comentariile sale complete în materialul video de mai jos:

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Momentul când o polițistă din Cluj îi dă cu spray lacrimogen în față colegului său. Acesta se chinuie să...
Pro FM
Câți copii are Celine Dion: "Viața mea e să fiu mamă". Fiul cel mare are 23 de ani și seamănă foarte bine cu...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...