Dietă periculoasă. Medicii avertizează că oamenii care nu au diabet nu trebuie să folosească glucometre

Data publicării:
glucometru
Foto: Profimedia

Glucometrele sunt inutile pentru persoanele fără diabet și riscă, în cazuri extreme, să alimenteze tulburările de alimentație, avertizează medicii citați de BBC.

Folosirea dispozitivelor care măsoară nivelul zahărului din sânge face parte dintr-un trend de dietă personalizată, promovat pe rețelele sociale de influenceri sau companii precum ZOE.

Dar profesorul Partha Kar, consilier național pentru diabet în Marea Britanie, a spus că nu există dovezi solide că aceste gadgeturi ajută oamenii să slăbească.

Compania ZOE, specializată în nutriție personalizată. a spus că cercetarea este într-un stadiu incipient, dar este „de top”.

La persoanele cu diabet zaharat, glicemia poate rămâne ridicată timp de câteva ore după masă. La niveluri foarte ridicate, acest lucru poate provoca leziuni ale organelor, dacă glicemia nu este ținută sub control.

ZOE este una dintre principalele companii care vând glucometre persoanelor fără diabet.

Acum oferă un program, începând de la aproximativ 300 de lire sterline, căruia îi face reclamă pe scară largă, inclusiv pe platformele de social media.
Participanții își înregistrează aportul alimentar și poartă un monitor continuu de glucoză (CGM) timp de două săptămâni, pentru a măsura nivelul zahărului din sânge după masă.

Alte teste măsoară nivelul de grăsime și bacteriile intestinale.

ZOE spune că toate aceste teste i-au ajutat pe cercetători să-și dea seama că chiar și doi oameni sănătoși pot avea răspunsuri extrem de diferite la același aliment - de exemplu, glicemia unei persoane ar putea crește sau scădea mai mult după ce a consumat carbohidrați decât a unei alte persoane.

Dar alți cercetători susțin că aceste cifre - inclusiv creșteri și scăderi mai mari ale nivelului zahărului din sânge - nu sunt încă înțelese corect.

Dr Nicola Guess, dietetician și cercetător în diabet la Universitatea Oxford, a spus că majoritatea dovezilor care leagă glicemia ridicată sau foarte oscilantă de problemele de sănătate se bazează pe nivelurile de glucoză observate doar la persoanele cu diabet sau prediabet.

Nivelul ridicat de zahăr din sânge este un simptom, nu o cauză a diabetului, explică ea.

Diabetul de tip 1 apare atunci când pancreasul unei persoane nu mai produce insulină, așa că sunt necesare injecții regulate. Diabetul de tip 2 este mai frecvent și apare atunci când celulele din organism devin rezistente la insulină și, prin urmare, este nevoie de mai multă pentru a menține nivelul de glucoză din sânge într-un interval normal. De obicei, diabetul de tip 2 poate fi ținut sub control prin dietă, exerciții fizice și monitorizare atentă.

La persoanele fără diabet, profesorul Kar a spus că „nu există dovezi” care să explice ce înseamnă schimbările nivelului de zahăr din sânge.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri