Doi adolescenţi români, răpiţi în SUA şi obligaţi să fure bani din conturi

Data publicării:
bancomat

Cei doi adolescenţi români, care stau cu acte legale în Statele Unite, au fost arestaţi în Santa Fe, adică la peste o mie de kilometri de Dallas, acolo unde aveau reşedinţa. Băieţii în vârstă de 15 ani le-au spus poliţiştilor că un bărbat pe nume "John" i-a adus în Santa Fe, unde i-a obligat să spioneze clienţii băncilor. Autorităţile americane cred că au de-a face cu un caz de trafic de persoane.

Mai multe agenţii investighează dacă nu cumva cei doi minori au fost răpiţi şi aduşi în New Mexico pentru a comite infracţiunile.

Avocaţii celor doi adolescenţi români au încercat să convingă instanţa din Santa Fe să-i elibereze, dar nu au obţinut o decizie favorabilă. Ei cred că tinerii nu sunt infractori, ci doar victimele unui traficant.

„Sunt arestaţi. Nu au mai fost în închisoare până acum. Sunt speriaţi şi nu vorbesc foarte bine engleza. Ar trebui să li se permită să se apere în acest caz în afara celulei”, spune Aaron Boland, avocatul celor doi români.

Părinţii celor doi băieţi au mers la Santa Fe pentru a discuta cu poliţia, însă nicio informaţie nu a fost făcută publică. Până când lucrurile vor fi lămurite, adolescenţii români în vârstă de 15 ani vor rămâne într-un centru pentru infractori minori.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...