Ebola a schimbat obiceiuri, a închis şcoli şi a anulat Crăciunul în zonele afectate

Data publicării:
ebola boala mediafax 1

 

MediafaxFoto

Cea mai simplă atingere umană - o strângere de mână sau o îmbrăţişare - a fost rapid descurajată în cele trei ţări afectate de epidemie. În plus, Liberia a renunţat la salutul său tradiţional care presupunea pocnirea reciprocă a degetelor.

În plus, s-au schimbat şi obiceiurile funerare. Ceremoniile tradiţionale de înhumare, precum spălarea trupului celui decedat, au fost interzise. În prezent, o familie se poate aştepta ca o echipă care se ocupă de epidemia de Ebola să apară în costume de protecţie pentru a lua cadavrele. La apogeul epidemiei, întreaga comunitate a fost în carantină. Pentru o parte din populaţia din Sierra Leone, Crăciunul a fost anulat.

Dar impactul pe termen lung al distrugerii tradiţiilor umane adânc înrădăcinate nu este cunoscut încă. Psihologii sunt îngrijoraţi că oamenii nu vor renunţa uşor la suspiciunile că alte persoane ar putea fi purtătoare ale virusului.

Pe măsură ce criza s-a adâncit, Sierra Leone, Liberia şi Guineea şi-au închis şcolile. O întreagă generaţie de copii a pierdut aproximativ şase luni de şcoală. Cercetătorii de la organizaţia Global Business Coalition for Education sugerează că până la cinci milioane de copii nu au putut urma cursurile. În cazul multora dintre ei, şansele de a se întoarce la şcoală sunt mici. Riscul ca aceşti copii să fie obligaţi să muncească este în creştere, de vreme ce familiile se bazează pe membrii rămaşi în viaţă pentru a procura hrană.

Mulţi cred că lumea a reacţionat prea târziu. OMS recunoaşte că a reacţionat cu întârziere şi că organizaţia trebuie să se schimbe.

Vaccinurile şi medicamentele au nevoie de peste un deceniu pentru a fi puse în circulaţie. Dar o decizie fără precedent a OMS, care a susţinut folosirea unor medicamente relativ netestate, urmată de o colaborare unică între oameni de ştiinţă, organizaţii de sănătate şi companii de medicamente, a condus la începerea unor teste în doar câteva luni. Imunizarea s-a făcut experimental în ţările cele mai afectate şi a fost prima dată când medicina experimentală a fost folosită la o asemenea scară.

Dar cei mai mulţi sunt de acord că nu medicamentele sau inovaţiile au redus numărul victimelor. Voluntarii locali au mers din casă în casă pentru a explica boala sau au îngropat cadavrele în cele mai sigure moduri cu putinţă, ceea ce a fost crucial pentru oprirea răspândirii virusului. Comunităţile au acceptat realitatea şi şi-au schimbat obiceiurile, iar familiile au fost de acord ca rudele lor să fie luate şi duse în centre izolate de tratament.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...