Fost președinte, condamnat la 25 de ani pentru spionaj

Data publicării:
ciocan judecator

Fostul preşedinte egiptean islamist Mohammed Morsi, care provine din rândul mişcării Fraţii Musulmani, a fost condamnat definitiv, sâmbătă, la 25 de ani de închisoare într-un caz în care este acuzat de spionaj în favoarea Qatarului, declară surse judiciare, relatează Reuters.

mohamed morsi
Foto: Guliver/GettyImages

Morsi, primul preşedinte egiptean ales democratic, în urma revoltelor „primăverii arabe” din 2011, a fost răsturnat de la putere la jumătatea lui 2013 de generalul, pe atunci, Abdel Fattah el-Sisi, actualul preşedinte al ţării, în urma unor proteste în masă faţă de regimul pe care încerca să-l islamizeze. El a fost arestat imediat.

Curtea de Casaţie egipteană i-a redus pedeapsa în acest caz de la 40 la 25 de ani prin această hotărâre definitivă.

Morsi ispăşeşte o pedeapsă la 20 de ani de închisoare, după ce a fost condamnat pentru uciderea unor protestatari în timpul unor demonstraţii în 2012.

El-Sisi şi-a reprimat opoziţia după ce l-a îndepărtat pe Morsi. Mii se susţinători ai mişcării Fraţii Musulmani au fost judecaţi sumar, iar sute au fost condamnaţi la moarte sau la pedepse dure.

În 2014, autorităţile l-au acuzat pe Morsi şi pe alte nouă persoane că au pus în pericol securitatea ţării pentru că au divulgat secrete de stat şi documente sensibile Qatarului.

Relaţiile între Cairo şi Doha au fost afectate de susţinerea pe care Qatarul i-a oferit-o lui Morsi.

Egiptul este una dintre cele patru ţări arabe, alături de Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite (EAU) şi Bahrain, care au acuzat la 5 septembrie acest emirat de la Golful Persic de susţinerea financiară a unor grupări jihadiste şi de o apropiere de Iran, acuzaţii pe care Doha le respinge.

Sursa: News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...