Franţa nu anulează un contract cu Rusia şi va livra Moscovei o navă militară

Data publicării:
francois hollande-AFP Mediafax Foto-FRED DUFOUR

 

Preşedintele francez a asigurat că, fără niciun dubiu, Rusia va primi peste trei luni, prima navă de tip Mistral comandată prin contractul încheiat în 2011. Francois Hollande a subliniat că, deocamdată, nu există nicio sancțiune care să îl oblige să renunțe la contractul cu Rusia. În plus, liderul de la Elysee a menţionat că Moscova a plătit pentru această navă militară şi, în caz de neonorare a înţelegerii, Franţa ar trebui să dea înapoi peste un miliard de euro.

„Contractul va fi respectat şi onorat, nu a fost anunţată faza a treia a sancţiunilor sau alte măsuri care să afecteze livrarea, deci contractul merge mai departe”, a declarat Francois Hollande.

Cât despre a doua navă militară prevăzută în contract, Parisul se mai gândeşte şi aşteaptă să vadă cum se vor comporta ruşii. Atitudinea Franţei i-a nemulţumit pe mai mulţi parteneri, între care Letonia şi Marea Britanie, care spun că reacţia Uniunii Europene faţă de Rusia ar trebui să fie unitară şi nealterată de interese naţionale. Mai mulţi politicieni francezi din partidul preşedintelui Francois Hollande au răspuns la criticile britanicilor spunând că numeroşi oligarhi ruşi şi-au găsit adăpost în centrul financiar al Londrei.

Totuşi, luna trecută, şi preşedintele american Barack Obama, i-a sfătuit pe francezi să renunţe la contractul Mistral, în timpul turneului european.

„Recunosc că locurile de muncă sunt importante în Franţa, dar cred ar fi fost mai bine să fi apăsat butonul de "pauză". Dar, preşedintele Hollande a decis altceva”, declara Barack Obama.

Disputa are loc în contextul în care Uniunea Europeană pregăteşte noi sancţiuni împotriva Rusiei, după tragedia aviatică din Ucraina.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unirea Ungariei cu România, o propunere surprinzătoare de acum un secol sub regele Ferdinand. „N-avem de dat...
Digi FM
Regele Felipe al VI-lea al Spaniei, „devastat și distrus” de aventura soției lui: „Știa că îl înșela în timp...
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Sophia Loren, apariție rară în public. Actrița în vârstă de 89 de ani s-a sprijinit de un baston, în timp ce...
Adevarul
Temuta regină care a stăpânit Castelul Corvinilor. De ce nimeni nu îndrăznea să se apropie de el VIDEO
Newsweek
VIDEO Panică în Marea Neagră. Putin trimite 3 nave cu rachete care trag la 2.000 km. Ce misiune au?
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...