"Gripa tomatelor". Care sunt simptomele noii boli foarte contagioase care apare la copii și se răspândește în India

Data publicării:
copil india
O nouă infecție virală, denumită "gripa tomatelor", a fost depistat pentru prima dată la copii în statul Kerala, India. FOTO: Profimedia Images

Un focar al unei noi infecții virale, denumită "gripa tomatelor", care a fost depistată pentru prima dată la copii în statul Kerala, din sudul Indiei, în luna mai, s-a răspândit în alte două state, scrie The Guardian.

Începând din 26 iulie, 82 de copii cu vârsta sub cinci ani au fost diagnosticați cu virusul în Kerala.

Acum au fost raportate cazuri în statul vecin Tamil Nadu și în Odisha din est, unde copii cu vârsta de până în nouă ani au fost infectați, chiar dacă acest virus  afectează de obicei copiii sub cinci ani.

Oamenii de știință încă încearcă să identifice exact ce este acest virus. A fost denumită "gripa tomatelor" din cauza veziculelor roșii dureroase care apar pe corp. Boala este foarte contagioasă. Copiii sunt deosebit de vulnerabili, deoarece se răspândește cu ușurință prin contactul apropiat, cum ar fi prin scutece, atingerea suprafețelor murdare sau introducerea lucrurilor în gură.

"Infecția virală rară se află într-o stare endemică și se consideră că nu pune viața în pericol. Totuși, din cauza experienței îngrozitoare a pandemiei de Covid-19, este de dorit un management vigilent pentru a preveni alte focare", spun cercetătorii.

Medicii spun că diagnosticarea "gripei tomatelor" este dificilă, deoarece simptomele acesteia sunt foarte asemănătoare cu cele ale Covid, chikungunya și febra dengue. Ultimele două sunt comune în India în timpul sezonului ploios și sunt răspândite de țânțari. Chikungunya este deosebit de răspândită în Kerala.

Dr Suneela Garg, un înalt oficial în domeniul sănătății din guvernul Delhi, a declarat: "Sunt de acord că chikingunya și dengue pot face copiii vulnerabili la <gripa tomatelor>, deoarece sistemul lor imunitar este mai slab. Nu avem încă niciun caz în Delhi și sunt încrezător că nu va deveni o problemă."

Răspândirea acestui nou virus vine pe măsură ce India a înregistrat o creștere constantă a cazurilor de Covid în ultimele câteva săptămâni, împreună cu cazurile de gripă porcină. Profesorul Dileep Mavalankar, de la Institutul de Sănătate Publică din Gandhinagar, a declarat că în timpul pandemiei au scăzut cazurile de gripă porcină, dar acum au apărut iar în orașele mari. Deoarece testul pentru această boală este scump, puțini oameni și-l permit și sunt testați, așa că nu se știe excat despre câte îmbolnăviri este vorba.

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita