În Liban a venit curentul, după ce întreaga țară a stat în beznă. Libanezii primesc două ore de electricitate pe zi

Data actualizării: Data publicării:
Photos of illustrations of life in Beirut Capital of Lebanon, between memory and re-construction
Libanezii primesc două ore de electricitate pe zi. Foto: Profimedia

Compania de electricitate de stat din Liban a furnizat energie timp de două ore în rețeaua națională, scrie duminică CNN, care a stat de vorbă cu mai mulți rezidenți. Furnizarea de curent a fost reluată la o zi după ce întreaga țară a rămas în întuneric total din cauza închiderii principalelor două centrale electrice, rămase fără combustibili.

Ministrul Energiei din Liban, Walid Fayad, a declarat sâmbătă pentru CNN Arabic că relatările privind pana totală de curent au fost „exagerate” și că „situația nu a fost mai rea decât în alte zile”.

Compania de electricitate de stat furnizează curent timp de două ore pe zi din luna iulie, din cauza crizei severe de combustibili.

Generatoarele de rezervă, pe care țara se bazează de mult timp, au început să raționalizeze curentul la cel mult 12 ore pe zi. Mulți libanezi au renunțat la abonamentele la aceste generatoare, din cauza facturilor tot mai mri.

Liban, care traversează o criză economică majoră din 2019, are cea mai mare inflație din lume, potrivit Bloomberg.

Noul guvern condus de premierul Najib Mikati încearcă să negocieze pentru rezerve de gaz din Egipt, iar ministrul Energiei a declarat pentru CNN că negocierile au avansat „excelent”.

Pe rețelele sociale din Liban au apărut poze cu ministrul Walid Fayad pe o plajă populară din Beirut sâmbătă, când țara era în pană totală de curent, ceea ce a atras reacții puternice.

Libanul a rămas sâmbătă fără curent electric, lăsând întreaga țară în întuneric, după ce cele mai mari două centrale electrice din țară, Deir Ammar și Zahrani, s-au închis din cauza lipsei de combustibil. Criza era așteptată să dureze mai multe zile.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...