Încă un eveniment mondial important, amânat din cauza epidemiei de coronavirus

Data publicării:
oameni cu masti coronavirus thailanda raceala gripa poluare
Foto: Getty Images

Salonul Internaţional de Invenţii de la Geneva, care ar fi trebuit să aibă loc între 25 şi 29 martie, având pe afiş numeroşi profesionişti din Asia şi în special din China, a fost amânat din cauza epidemiei de coronavirus, au anunţat luni organizatorii evenimentului, citaţi de AFP, informează Agerpres.

Cea de-a 48-a ediţie a acestei manifestări a fost reprogramată şi va avea loc în perioada 16 - 20 septembrie.

Salonul de la Geneva, considerat cel mai important eveniment din lume dedicat exclusiv invenţiilor, reprezintă în acelaşi timp şi o piaţă de licenţe de prim rang pentru industriaşi.

Organizatorii au anunţat luni că aproape jumătate din totalul expozanţilor din 2020 provin de pe continentul asiatic şi că o treime dintre aceştia provin din China, iar o altă treime din Hong Kong.

"Întrucât obţinerea vizelor şi planificarea călătoriei la Geneva pe calea aerului au devenit tot mai dificile pentru inventatorii din lumea întreagă", organizatorii acestei manifestări au explicat pe site-ul oficial al Salonului de la Geneva că au ales "din înţelepciune" să amâne evenimentul.

În China şi în alte ţări ale lumii, numeroase saloane internaţionale dedicate profesioniştilor din diverse industrii au fost amânate şi chiar anulate din cauza temerilor legate de propagarea epidemiei cauzate de COVID-19.

Organizatorii Salonului auto de la Beijing, un eveniment major al acestui sector, programat între 21 şi 30 aprilie, au anunţat luni amânarea sine die a manifestării din acelaşi motiv.

Un alt eveniment major, Congresul Mondial GSM de la Barcelona (WMC), un foarte aşteptat târg internaţional dedicat telefoniei mobile, programat între 24 şi 27 februarie, a fost anulat.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...