Kremlinul răspunde Occidentului: Rusia nu este dispusă să facă schimbări pe plan intern

Data actualizării: Data publicării:
purtator cuvant peskov - kremlin.ru

Dmitri Peskov FOTO: kremlin.ru

„Președintele (Vladimir) Putin, în suficient de lunga perioadă de când se află la conducerea statului, a demonstrat nu o dată că Rusia este deschisă unor relații mai bune cu Occidentul, că Rusia este în căutarea unei relații bune și constructive cu Occidentul, care să aibă la bază luarea în considerare în mod reciproc a preocupărilor și intereselor fiecărei părți", a afirmat Peskov, citat de Agerpres.

Rusia prețuiește relațiile cu Europa și țările UE sunt în continuare principalul partener comercial-economic, în pofida unei reduceri dramatice a volumului de schimburi comerciale, a subliniat purtătorul de cuvânt al președintelui rus.

Dar, în același timp, Vladimir Putin „a arătat în mod repetat că, având drept constantă această abordare constructivă, Rusia nu intenționează să facă ceva pentru a mulțumi pe cineva din afară", a reiterat Peskov, comentând un articol din Financial Times, potrivit căruia după alegerile parlamentare din Federația Rusă ar fi de așteptat o remaniere a guvernului, inclusiv o schimbare de prim-ministru pentru a îmbunătăți relațiile cu Occidentul.

Peskov a mai spus că relațiile tensionate cu Occidentul vin și dintr-o neîncredere reciprocă.

„Motivul îl constituie un deficit catastrofal de încredere și lipsa dorinței de a se angaja un dialog constructiv. Dar sperăm că mai devreme sau mai târziu va exista voință politică pentru ca această situație să se schimbe”, a spus Peskov.

Relațiile dintre Rusia și Occident trec prin cea mai gravă criză de după Războiul Rece, ca urmare a rolului Moscovei în situația din Ucraina.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Fostul soț al lui Gwen Stefani și-a făcut o iubită care pare geamănă artistei. Xhoana X, pozată în costum de...
Film Now
Billy Zane, de nerecunoscut în primele imagini din filmul „Waltzing With Brando”. Starul din „Titanic” îl...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor. Rezidenţii din şapte localităţi...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...