Marea Britanie protestează față de adăpostirea lui Julian Assange în ambasada Ecuadorului la Londra

Data publicării:
assange fb 1

Julian Assange / FOTO: Facebook

Ecuadorul trebuie să recunoască faptul că decizia sa de a-l adăposti pe domnul Assange timp de mai mult de trei ani a împiedicat cursul firesc al justiției. Rezultatul este că unele dintre acuzațiile grave de agresiune sexuală aduse împotriva lui sunt de acum prescrise”, a declarat secretarul de stat pentru afaceri externe Hugo Swire, într-un comunicat, informează Agerpres.

„I-am transmis instrucțiuni ambasadorului nostru la Quito de a reitera Ecuadorului faptul că persistența sa de a împiedica audierea (lui Assange) de către procurorul suedez și de a nu pune capăt acestei situații este văzută drept o pată din ce în ce mai mare pe reputația țării”, a mai afirmat oficialul britanic.
Procuratura suedeză a anunțat, joi, că a abandonat ancheta în trei dintre acuzațiile împotriva lui Julian Assange, care au ajuns la prescripție, precizând însă că va continua investigația privind o altă faptă de viol de care este acuzat fondatorul WikiLeaks.

Australianul, care a părăsit Suedia pentru Marea Britanie în septembrie 2010, este vizat de un mandat de arestare european din noiembrie același an. După ce a pierdut toate recursurile împotriva acestui mandat, s-a refugiat în incinta ambasadei Ecuadorului, stat care i-a acordat azil din iunie 2012, pentru a evita extrădarea către Suedia.

Julian Assange a încălcat termenii eliberării pe cauțiune mergând la ambasada ecuadoriană, iar poliția britanică supraveghează de atunci această clădire zi și noapte, costurile operațiunii ridicându-se la peste 10 milioane de lire sterline (15,6 milioane de dolari).

„Este complet inacceptabil ca plătitorul de taxe britanic să fie nevoit să achite factura pentru acest abuz de relații diplomatice”, a mai indicat secretarul de stat, precizând că Marea Britanie are în continuare obligația legală de a-l extrăda pe Julian Assange atât timp cât acuzația de viol rămâne în vigoare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...