Mecanicul de tren din Japonia sancționat pentru o întârziere de 1 minut a câștigat procesul, însă a murit înainte de decizia instanței

Data actualizării: Data publicării:
Tren în Tokyo
Tren în Tokyo. Sursa foto: Profimedia Images

Un mecanic de tren din Japonia al cărui angajator i-a redus salariul din cauza unei întârzieri de un minut îşi va primi banii înapoi - echivalentul a 43 de cenţi americani -, însă el nu a mai trăit pentru a asista la această victorie obţinută în instanţă.

Tribunalul districtual din prefectura Okayama i-a ordonat marţi companiei feroviare West Japan Railway (JR West) să îi plătească acestui conductor de tren, care a murit în 2022, despăgubiri de 56 de yeni, inclusiv pentru plata neachitată a orelor suplimentare, a raportat cotidianul nipon Yomiuri Shimbun citat de Agerpres.

Mecanicul de locomotivă ar fi trebuit să conducă un tren gol spre un depou din staţia Okayama în 2020, însă a comis iniţial o eroare pe platforma feroviară. Acea eroare a amânat plecarea trenului cu un minut. Drept pedeapsă, salariul lui a fost redus cu 43 de yeni. Conductorul de tren s-a adresat apoi instanţei de judecată.

Compania feroviară JR West a justificat acea reducere de salariu în baza unui principiu strict care ţine de disciplina muncii: "nu lucrezi, nu eşti plătit". Compania a considerat că mecanicul de locomotivă nu a lucrat în timpul erorii sale.

În schimb, conductorul a argumentat că întârzierea de un minut s-a încadrat în orarul său de lucru. Mai mult decât atât, eroarea comisă de el nu a cauzat nicio întârziere în orarul propriu-zis al trenului în cauză.

Conductorul de tren s-a adresat tribunalului pentru a solicita să i se achite cei 43 de yeni reţinuţi din salariu, plus 13 yeni pentru ore suplimentare, alături de despăgubiri de 2,2 milioane de yeni (17.200 de dolari americani) pentru trauma psihologică provocată de decizia angajatorului său.

Această dispută judiciară insolită prezintă noi perspective despre legendara punctualitate a căilor ferate japoneze, dar şi asupra condiţiilor nu de puţine ori exploatatoare care există pe piaţa forţei de muncă din Japonia.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu și soția lui, 19 ani de iubire și doi copii. "Nici nu știi ce să zici la o aniversare din...
Pro FM
Hailey Bieber e însărcinată și are deja o burtică proeminentă. Modelul și Justin Bieber au anunțat că vor...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...