Motivul pentru care o clădire care a supraviețuit atacului atomic din Hiroshima ar urma să fie demolată

Data actualizării: Data publicării:
Cladire din Hiroshima
Sursă foto: Credit: Committee for the Preservation of the Former Army Depot

Un depozit vechi, una dintre puținele clădiri care au supraviețuit atacului atomic din Hiroshima, ar putea fi demolată parțial după aproape 75 de ani de la tragedie, scrie CNN.

70.000 de persoane au murit după atacul cu bombă atomică asupra orașelor japoneze Hiroshima și Nagasaki. Aproape 90% din clădirile din Hiroshima au fost distruse sau avariate în urma exploziei și a incendiilor.

Vechiul depozit, format din patru clădiri, a supraviețuit, devenind și adăpost pentru victime. Trei dintre corpurile de clădire sunt deținute de autoritățile locale, iar al patrulea de guvernul japonez. 

În ciuda valorii istorice s-a propus demolarea celor trei corpuri de clădire din rațiuni de siguranță publică, după ce, un studiu recent a demonstrat că depozitul s-ar putea prăbuși în urma unor cutremure puternice. Autoritățile locale au propus ca o parte din clădire să fie renovată, având în vedere importanța istorică, însă nu se știe sigur dacă spațiul poate fi ocupat în siguranță după renovări.

Primarul orașului Hiroshima, Matsui Kazumi, a declarat că aceste clădiri sunt prea importante pentru a fi dărâmate. „Aceste clădiri sunt un martor tăcut al distrugerilor provocate de bombele atomice. Sunt extrem de valoroase. Înțelegem importanța aplicării măsurilor de siguranță, însă cerem prefecturii să restaureze atât cât se poate”.

Deschisă în 1913, clădirea a fost folosită pentru depozitarea uniformelor militare pentru soldații japonezi înainte și în timpul celui De-al Doilea Război Mondial.

Clădirea este caracteristică stilului arhitectural din perioada Meiji (1868-1912), folosindu-se în primul rând cărămizile și pietrele ca materiale de construcție. Arhitecții au folosit atât beton armat cât și cărămizi pentru a-i consolida structura, lucru neobișnuit la acea vreme.

După ce a supraviețuit exploziei atomice în 1945, cele patru corpuri au fost transformate în centre de predare pentru o instituție de învățământ superior care ulterior a devenit Facultatea de Științele Educației din cadrul Universității Hiroshima. Un deceniu mai târziu, în 1956, a fost închiriată companiei de logistică Nippon Express, înainte de a fi abandonată în 1997.

Hiroshima a considerat transformarea depozitului într-un muzeu, dar planul a fost abandonat după ce studiile au arătat că structura poate fi nesigură în caz de cutremur.

Editor: I. I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri