Motoarele Dreamliner riscă să se oprească în zbor

Data publicării:
Boeing 787-9 Dreamliner GettyImages

Într-un incident din 29 ianuarie, unul dintre motoarele unui aparat s-a oprit la 6.000 de metri înălţime din cauza vibraţiilor produse de gheaţa depusă pe ventilatoare.

Avionul a aterizat în siguranţă folosindu-şi celălalt motor, dar autorităţile se tem că problema ar putea duce la oprirea ambelor motoare, iar asta ar putea provoca o catastrofă. Autorităţile americane ar putea decide chiar consemnarea la sol a aeronavelor, chiar dacă responsabilii companiei insistă că nu se va ajunge aici.

Ordinul se aplică unui număr de 43 de aparate din Statele Unite, dar alte 29 de companii din toată lumea au în total 176 de avioane de acest tip. Lansat în 2011, Dreamliner este cel mai sofisticat avion de pasageri din acest moment.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...