Nicio urmă de Julian Sands, actorul dispărut în munți acum 12 zile. Autoritățile continuă căutările în ciuda condițiilor dificile

Data publicării:
Julian Sands
Julian Sands a dispărut în munții din California, în urmă cu 12 zile. Foto: Profimedia Images

Autoritățile din California au anunțat că nu au reușit să găsească nicio urmă a actorului Julian Sands după căutări în munții în care acesta a dispărut în urmă cu 12 zile, relatează BBC.

Actorul britanic, în vârstă de 65 de ani, a dispărut în data de 13 ianuarie în timp ce se afla într-o drumeție în zona Baldy Bowl, în munții San Gabriel, la nord de Los Angeles.

Șeriful din comitatul San Bernardino a declarat că au avut loc numeroase căutări la sol și din aer, însă că nu a fost găsită nicio urmă de actor. Recent, California a fost lovită de furtuni violente.

Totuși, departamentul de poliție a anunțat că vor continua căutările, „dacă permit condițiile de la sol și vremea”.

Un purtător de cuvânt al departamentului a declarat că încă nu au fost posibile căutările în zonele înalte, din cauza condițiilor meteo proaste. De asemenea, amatorii de drumeții au fost avertizați să stea departe de această zonă pentru că este „extrem de periculoasăchiar și pentru persoanele experimentate.

Săptămâna trecută, mașina lui Sands a fost găsită în zona în care se crede că a dispărut. Familia actorului a mulțumit autorităților pentru eforturile lor.

La începutul acestei săptămâni, familia lui Sands s-a declarat „profund impresionată”, de valul de sprijin și afecțiuneprimit după dispariția actorului. Într-un comunicat, familia a lăudat „echipele de căutare eroicecare muncesc în condiții dificile de vreme pentru „a-l aduce pe Julian acasă”.

Originar din Yorkshire, Anglia, Sands a apărut în zeci de filme și seriale TV și a avut rolul principal în serialul britanic „A Room With a View”, care l-a și făcut cunoscut publicului internațional.

El locuia cu soția sa, Evgenia Citkowitz, în Los Angeles și are doi copii. În trecut, el a vorbit despre cât de mult îi place să meargă în drumeții și să urce pe munte.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Andrea Bocelli, vacanță pe un iaht de lux în Italia. Artistul, însoțit de Veronica Berti și de mai mulți...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...