Galerie Foto O braziliancă este supărată că a fost arestată pentru că a ieșit topless pe stradă, într-o zonă în care e plin de bărbați dezbrăcați

Data actualizării: Data publicării:
caroline-colaj
Caroline Werner FOTO: Instagram/ Caroline Werner

Caroline Werner, topmodel brazilian, este supărată că a fost arestată după ce a ieșit topless pe stradă, lângă o plajă, în Santa Catarina, într-o zonă în care bărbații umblă la fel de dezbrăcați, însă lor nu le spune nimeni nimic.

Werner, de 37 de ani, a fost arestată pe data de 13 mai, în timp ce își plimba câinii pe o stradă din imediata apropiere a unei plaje. A fost încătușată și dusă la secția de poliție, unde, spune ea, a fost ținută imobilizată cu cătușele de o balustradă, fără bluză.

Caroline Werner FOTO: Instagram/ Caroline Werner
Caroline Werner FOTO: Instagram/ Caroline Werner

Femeia spune că își plimba câinii pe plajă și a decis să-și scoată topul cu care era îmbrăcată. „Când am traversat strada pentru a lăsa câinii, am fost abordată de Garda Municipală într-un mod complet arbitrar și disproporționat. Mi-au pus mâinile la spate și m-au încătușat", spune ea.

Susține că a fost dusă într-o „celulă întunecată” când a ajuns la secția de poliție și a fost prinsă cu cătușele de o balustradă, fiind lăsată în această situație mai bine de o oră. Mai mult, Werner susține că i s-a refuzat dreptul de a vorbi cu avocatul ei.

După acest incident, Werner a atacat constant autoritățile braziliene, acuzându-le de dublu standard, potrivit TMZ. În timp ce bărbații circulă liberi îmbrăcați sumar, femeile riscă închisoare dacă ies în public în aceeași ținută.

Din păcate, în țara noastră, deși Constituția asigură egalitatea de gen, în practică nu se întâmplă acest lucru, nu pot avea aceeași libertate și mă simt constrânsă. Ceea ce ar trebui să fie firesc pentru ambele sexe ajunge să fie refuzat unuia dintre ele într-o manieră arbitrară și represivă”, a declarat ea pentru presa braziliană.

Poliția a confirmat că Werner a fost dusă la secție, dar că a fost eliberată după ce i s-au luat datele. De asemenea, a precizat că ofițerii s-au dus la fața locului după ce au primit o plângere și că în primă fază au încercat să vorbească cu Werner, dar ea i-a insultat și ar fi țipat când au oprit-o pe stradă.

Werner, care este model și antreprenoare, este cercetată sub suspiciunea de obscenitate și riscă o amendă sau închisoare între 3 luni și un an.

Articolul 233 din Codul Penal al Braziliei spune că obscenitatea constă în „efectuarea unui act obscen într-un loc public”, însă nu se spune în ce constă un act obscen.

Potrivit ghidului mondial Beach Atlas, nuditatea în public este permisă în unele părți ale Braziliei, deși „în general, nuditatea publică este considerată ofensatoare și este interzisă. Cu toate acestea, guvernul brazilian aprobă stilul de viață apropiat de natură și, în consecință, permite nuditatea pe plaje speciale și în zonele autorizate.”

Cazul modelului a ajuns în această perioadă pe masa procurorilor și poate fi finalizat în scurt timp.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita