O zebră a evadat de la grădina zoologică și s-a plimbat mai multe ore prin centrul orașului Seul

Data publicării:
Zebră se plimbă printre clădiri în Seul
Aventura sa curajoasă pe străzile aglomerate din Seul l-a transformat pe Sero într-o vedetă pe internet. Foto: Profimedia Images

O zebră care a evadat de la grădina zoologică şi s-a plimbat în voie timp de mai multe ore prin centrul oraşului Seul devenind, astfel, vedetă pe internet s-a întors teafără şi nevătămată în ţarcul ei, au precizat, vineri, responsabili ai grădinii zoologice.

Zebra a fost capturată după ce s-a plimbat mai multe ore prin capitala sud-coreeană. Foto: Profimedia Images
Zebra a fost capturată după ce s-a plimbat mai multe ore prin capitala sud-coreeană. Foto: Profimedia Images

Zebra Sero a revenit în ţarcul său într-o „stare de sănătate stabilă şi bună”, a declarat un responsabil al Children's Grand Park din Seul, după ce animalul a petrecut, joi, trei ore colindând străzile din Seul şi ferindu-se din calea maşinilor înainte să fie în cele din urmă încolţită de gardienii unui parc.

Sero, un mascul în vârstă de trei ani, a fost capturat cu ajutorul unei bariere de securitate după ce a pătruns pe o alee îngustă şi a fost tranchilizat. În fotografiile publicate pe reţelele sociale, animalul apare sedat, în timp ce este transportat înapoi la grădina zoologică. Sero este un fel de „băiatul mamei” şi a mai manifestat astfel de capricii, potrivit grădinii zoologice.

Animalul a început să-şi schimbe comportamentul după moartea părinţilor - mama, în 2020, iar tatăl, doi ani mai târziu - potrivit unui videoclip publicat în ianuarie pe canalul YouTube al grădinii zoologice. „Nu voia să se întoarcă în ţarc şi s-a bătut cu un cangur”, se spune în videoclip.

Îngrijitorii au început să-i ofere gustări speciale şi fructe pentru a încerca să îl împiedice să „vagabondeze”, se mai spune în înregistrare, însă fără niciun rezultat.

Aventura sa curajoasă pe străzile aglomerate din Seul l-a transformat pe Sero într-o vedetă pe internet, subiectul a numeroase filmări şi meme-uri pe reţelele sociale în limba coreeană.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...