OMS: Pandemia va lua sfârșit când lumea va alege să-i pună capăt, este în mâinile noastre

Data publicării:
seful oms cu masca la o conferinta
Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul OMS. Foto: Profimedia Images

Pandemia de COVID-19 va lua sfârşit „când lumea va alege să-i pună capăt” căci „toate instrumentele” sunt de acum disponibile pentru combaterea virusului, a declarat duminică şeful Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, reînnoindu-şi apelurile la o distribuire mai echitabilă a vaccinurilor.

„Pandemia va lua sfârşit când lumea va alege să-i pună capăt, este în mâinile noastre, avem toate instrumentele care ne sunt necesare”, a lansat directorul general al OMS în cursul unei conferinţe la Berlin, potrivit AFP și Agerpres.

El şi-a exprimat regretul că până în prezent „lumea nu a utilizat aceste instrumente cu înţelepciune”, subliniind că cu „aproape 50.000 de decese pe săptămână” în lume, „pandemia este departe de a se termina”.

OMS şi-a stabilit ca obiectiv ca 40% din populaţia fiecărei ţări să fie vaccinată până la sfârşitul anului şi 70% până la mijlocul anului 2022. Tedros critică cu regularitate acapararea vaccinurilor anti-COVID de către ţările bogate.

Obiectivul este de atins, însă doar dacă ţările şi companiile care controlează aprovizionarea îşi traduc declaraţiile în acţiuni", a afirmat el la Berlin.

„Ţările care au atins deja obiectivul de 40%, inclusiv toate ţările din G20 trebuie să-şi cedeze locul în livrarea vaccinurilor" dispozitivului internaţional Covax şi Fondului african pentru achiziţionarea vaccinurilor (Avat) înfiinţat de Uniunea Africană, a pledat Tedros.

Cât despre producătorii de vaccinuri, ei „trebuie să împartăşească know-how-ul, tehnologia şi licenţele, precum şi să renunţe la drepturile de proprietate intelectuală”.

Într-un mesaj video înregistrat, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a apreciat că „triumful vaccinurilor - dezvoltate şi lansate pe piaţă într-un timp record - este redus la neant de tragedia unei distribuiri inegale”.

„Naţionalismul şi tezaurizarea vaccinurilor ne pun pe toţi în pericol”, a avertizat Guterres, citat de AFP.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...