Operațiune antiteroristă de amploare la Bruxelles. Belgia menține nivelul ridicat de alertă teroristă

Data publicării:
politie armata belgia GettyImages-498593494 1

Anchetatorii belgieni aveau indicii că într-un apartament din suburbia Bruxelles-ului se ascund persoane care ar avea legătură cu teroriştii din noiembrie de la Paris.

Deşi au trecut aproape cinci luni, investigaţia este departe de concluzii în cazul atentatelor care au făcut atunci 130 de morţi, printre care doi români. Singurul terorist care a rămas în viaţă după atacuri nu a fost găsit încă.

Persoana neutralizată a fost identificată în cursul serii ca fiind un cetăţean algerian, Mohammed Belkaid, născut în iulie 1980. Această persoană locuia în ţară ilegal şi nu se afla în atenţia poliţiei cu excepţia unui caz de furt din 2014. Lângă cadavrul său a fost găsită o armă Kalaşnikov şi o carte de propagandă islamistă. De asemenea, în apartament a mai fost găsit un steag al grupării teroriste Stat Islamic şi 11 încărcătoare de Kalaşnikov”, a spus Eric Van Der Sypt, procuror.

În aceste condiții, Belgia a decis să mențină neschimbat nivelul său de alertă antiteroristă, situat în prezent la trei pe o scară de patru și corespunzând unei amenințări „posibile și probabile”, a anunțat premierul belgian Charles Michel.

Am decis să menţinem nivelul (alertei antiteroriste, n.r.) la 3. Ceea ce înseamnă că ameninţarea este posibilă şi probabilă”, a spus el.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Comunismul nu s-a terminat și nici nu poate să se termine niciodată
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(VIDEO) Un fragment de cometa a stralucit pe cerul Spaniei si al Portugaliei. "A fost ca in filme"