Papa Francisc a refuzat propunerea prin care bărbații căsătoriți să poată deveni preoți în Amazonia

Data publicării:
Papa Francisc
Papa Francisc FOTO: Getty Images

Papa Francisc a refuzat miercuri, în una dintre cele mai importante decizii din timpul papalităţii sale, propunerea de a permite ca bărbaţii cu o viaţă maritală stabilă din regiunea amazoniană să poată fi hirotonisiţi ca răspuns la penuria de preoţi din unele zone din America Latină, relatează Reuters şi DPA.

Recomandarea, înaintată anul trecut de episcopii din America Latină, i-a alarmat pe conservatorii din Biserica Catolică profund polarizată, cu 1,3 miliarde de membri, care s-au temut că o astfel de decizie ar putea duce la o modificare a legatului de celibat în rândul preoţilor, o tradiţie de secole, potrivit Agerpres.

Papa Francisc a dat răspunsul său în cadrul unei exortaţii apostolice, la trei luni după ce propunerea a fost înaintată în cadrul unui sinod al episcopilor romano-catolici, desfăşurat în luna octombrie a anului trecut la Vatican.

În America Latină, Biserica Catolică se confrunta cu o lipsa de preoţi itineranţi care să poată săvârşi liturghia şi să acorde comuniunea (sacrament esenţial al doctrinei creştine) în locurile greu accesibile ale junglei amazoniene.

Editor web: C.T.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Motivul pentru care un bărbat l-a rugat pe vecinul său să nu-și mai lase pisicile să stea la fereastră: „Îmi...
Film Now
Cine este Emanuel Pârvu, regizorul filmului “Trei kilometri până la capătul lumii”. Pelicula a fost inclusă...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...