Pasagerii unei curse canadiene au fost întrebați ce-și doresc de Crăciun. La sosire au primit cadourile

Data publicării:
aeroport-1

Cei 250 de pasageri ai zborului spre Calgary au fost îndemnaţi să îşi scaneze singuri tichetul de îmbarcare. Iar în dreptul scanerului l-au întâlnit chiar pe Moş Crăciun, unul puţin atipic, costumat nu în roşu, cum îl ştim, ci în mov, culorile companiei aeriene.

Călătorii şi-au spus dorinţele, iar reprezentanţii companiei aeriene şi-au luat notiţe. Aşa că lista pentru Moş Crăciun a fost gata. În timp ce călătorii se aflau în avion, în zbor, spiriduşii Moşului, 150 de voluntari, au dat fuga în magazine să găsească toate cadourile cerute: de la jucării, la tablete, telefoane inteligente, bilete de avion spre alte destinaţii şi îmbrăcăminte.

Când au aterizat, oamenii au avut parte de o nouă surpriză: în locul bagajelor, pe bandă au sosit cadouri cu numele lor pe ele.

Compania aeriană a promis că, dacă filmuleţul va aduna 200.000 de vizualizări, va dona bilete de avion familiilor nevoiaşe, care nu pot să îi viziteze pe cei dragi pentru că nu-şi permit să plătească zborul. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Un bărbat beat a uitat ușa apartamentului deschisă, iar câinele său doberman a ieșit pe scară. Ce a făcut o...
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Nicole Kidman și Zac Efron, scene fierbinți în cea mai nouă comedie romantică. Îi despart 20 de ani, dar au...
Adevarul
Temuta regină care a stăpânit Castelul Corvinilor. De ce nimeni nu îndrăznea să se apropie de el VIDEO
Newsweek
Putin va lovi 6 țări care oferă arme Ucrainei. Ce riscă România care permite tranzitul armamentului?
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...