Peste 200 de deținuți dintr-o închisoare din Uganda au evadat înarmați cu mitraliere și muniție

Data publicării:
rebeli arme munitie violente
Foto: Guliver/Gettyimages

Deţinuţii dintr-o închisoare din Uganda au preluat miercuri controlul de la gardieni, iar 219 din ei au evadat luând cu ei cel puţin 15 arme şi muniţie, au anunţat autorităţile. Doi deţinuţi au fost ucişi în cursul operaţiunii de urmărire declanşate ulterior de forţele de securitate, informează Reuters, potrivit Agerpres.

Purtătoarea de cuvânt Flavia Byekwaso, general de brigadă, a relatat că incidentul a avut loc seara, la un penitenciar din regiunea semiaridă Karamoja din nord-estul ţării.

Înainte de a evada, deţinuţii au pătruns cu forţa în depozitul de arme al închisorii şi au furat 15 pistoale-mitralieră AK-47, 20 de încărcătoare şi alte muniţii.

„Este o evadare în masă (...) e vorba de infractori periculoşi, printre care criminali, tâlhari şi violatori”, a spus Byekwaso. Ea a anunţat că este în curs o operaţiune de securitate de mare amploare pentru prinderea evadaţilor; până acum au fost arestaţi doar doi. Căutările sunt îngreunate de faptul că deţinuţii au avut un avans de câteva ore, pe întuneric. „Au avut toată noaptea la dispoziţie ca să se împrăştie şi să se ascundă, asta ne complică eforturile, dar îi vom prinde”, a declarat purtătoarea de cuvânt.

A fost a treia evadare de la izbucnirea epidemiei de coronavirus în Uganda, în martie. Tentativele sunt mai serioase din cauză că deţinuţii se tem de îmbolnăvire în închisorile aglomerate. În sistemul penitenciar din Uganda s-au raportat cel puţin trei cazuri de coronavirus.

Din aprilie până în august, numărul de deţinuţi în închisorile ugandeze a crescut cu 10%, până la circa 65.000, conform datelor serviciului peniteniciar. Situaţia este pusă pe seama arestărilor în urma încălcării normelor antiepidemice, cum ar fi interdicţiile de circulaţie. În regiunea montană Karamoja, de la frontiera cu Kenya, se găsesc resurse minerale - inclusiv aur şi alte metale - exploatate atât de companii mari cât şi de mineri ilegali.

Editor : R.K.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...