Protest faţă de eutanasierea maidanezilor, în fața Ambasadei României din Roma

Data publicării:
caini maidanezi mediafax

 

Protestul a fost organizat de Asociaţia italiană pentru Drepturile Animalelor (AAI), notează Agerpres.

„Asociaţia italiană pentru Drepturile Animalelor a participat la Ziua internaţională de proteste faţă de masacrarea câinilor în România, organizând o manifestaţie în faţa Ambasadei României din Roma", informează organizaţia nonguvernamentală italiană.

„Peste 27 de oraşe europene au aderat la iniţiativa 'yes, we care' ('da, ne pasă'), în încercarea de a da voce maidanezilor supuşi abuzurilor şi violenţelor pe străzile şi în centrele pentru închiderea câinilor din România, unde animalele sunt omorâte zilnic. Iniţiativa internaţională vizează modificarea legilor actuale care prevăd o companie masivă de sterilizare a maidanezilor", precizează AAI.

„Am înmânat o scrisoare Ambasadei României prin care cerem intervenţie imediată", subliniază organizaţia. Preşedintele Klaus Iohannis s-a aflat joi şi vineri în Italia şi la Vatican.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ITP obligatoriu la 6 luni pentru anumite mașini: când se impune și ce activități vizează noua lege din România
Digi FM
“A ieșit la atac când s-a văzut cu sacii în căruță”. Reacția unor profesori după discursul tranșant al șefei...
Pro FM
Rochie mulată și decupată pe tot abdomenul, atitudine de milioane. Alexandra Stan e stăpână pe propria...
Film Now
A fost soție de actor și obișnuia să strălucească. Acum trăiește pe străzi, caută prin tomberoane și tot ce...
Adevarul
Parodii virale ale influencerilor pe tema alegerilor: „Ca primarul - a furat, dar a si făcut"
Newsweek
SUA desfășoară forțele nucleare. Rusia trimite în Cuba fregată cu Zircon. O nouă criză a rechetelor?
Digi FM
Pepe, nuntă pe malul lacului, în ziua în care fiul lui a împlinit 2 ani. Cununie religioasă în aer liber...
Digi World
Cât detergent se pune în mașina de spălat. Mulți irosesc detergentul lichid
Digi Animal World
Un bărbat refuză să spună în public numele câinelui, după ce iubita sa l-a botezat: „Se simte jenat”
Film Now
Câți bani a câștigat Tom Hanks pentru rolul din „Forrest Gump” datorită unei clauze de geniu din contract
UTV
Cum arata acum Oana Vincu, la 23 de ani de la destramarea trupei Genius. Vezi cu ce se ocupa acum membrii...