Raport alarmant. Peste 50 de milioane de oameni trăiesc în exil în propria ţară din cauza războaielor sau dezastrelor naturale

Data actualizării: Data publicării:
Refugiati Nepal
Lumea devine mai puţin tolerantă faţă de migranţi. Foto: Agerpres

Pandemia de Covid-19 va afecta misiunile umanitare pentru persoanele forțate să-și părăsească locuințele din cauza războaielor sau a catastrofelor naturale, avertizează specialiștii, potrivit The Guardian.

Aproximativ 50,8 milioane de oameni din întreaga lume au devenit refugiați în propriile țări, fiind nevoiți să-și părăsească locuințele din cauza războaielor și a dezastrelor naturale, potrivit Centrului pentru situaţiile de deplasare internă, cu sediul la Geneva.

Persoanele deplasate sunt "de multe ori deosebit de vulnerabile, trăind în tabere suprapopulate, adăposturi de urgenţă sau tabere improvizate lipsite de un acces adecvat sau lipsite complet de acces la îngrijiri medicale", a notat directoarea IDMC, Alexandra Bilak, într-un comunicat.

"Pandemia globală cu noul coronavirus îi face şi mai vulnerabili pe aceşti oameni, înrăutăţindu-le şi mai mult condiţiile de trai prin limitarea suplimentară a accesului la servicii de bază şi ajutor umanitar", a explicat ea.

"La nivel colectiv, eşuăm într-un mod epic să-i protejăm pe cei mai vulnerabili oameni din lume", a remarcat directorul NRC, Jan Egeland. "În această epocă a coronavirusului, continuarea violenţelor politice este complet lipsită de sens", a adăugat el într-un comunicat în care face apel la guvernele din lume să încerce să încheie acorduri de încetare a focului şi să lanseze tratative de pace.

Nu mai puţin de 33,4 milioane de oameni au fost nevoiţi să-şi abandoneze căminele în 2019. Dintre aceștia, aproximativ 24,9 milioane au fost constrânşi să ajungă în această situaţie în urma unor catastrofe naturale, scrie Agerpres. Dintre ei, 4,5 milioane au fost puşi pe drumuri de ciclonul Fani care a devastat India şi Bangladeshul, de cicloanele Idai şi Kenneth din Mozambic şi de uraganul Dorian din Bahamas. Alte două milioane de oameni au fugit de ploi şi inundaţii în Africa.

În contextul pandemiei, riscă să devină şi mai dificilă evacuarea persoanelor ameninţate de o catastrofă meteorologică, pentru că a-i înghesui pe toţi în adăposturi creşte riscul de propagare a virusului. "Va fi greu de găsit un echilibru între ajutorul umanitar şi lupta împotriva propagării COVID-19", a declarat Bilak pentru AFP.

Marea majoritate a acestor oameni au fost evacuaţi înainte de venirea furtunilor, iar ulterior au putut reveni acasă. Puţin peste 5 milioane de persoane erau considerate deplasate din cauza catastrofelor naturale la finele lui 2019.

Numărul de 50,8 milioane de persoane deplasate pe plan intern pe plan global la finele anului trecut reprezintă suma celor dezrădăcinaţi din anii anteriori şi din 2019, minus cei care au putut reveni acasă, menţionează dpa.

Alte 8,5 milioane de oameni au fost deplasate în plan intern anul trecut din cauza conflictelor armate din 61 de ţări, între care Siria, Republica Democratică Congo, Etiopia şi Sudanul de Sud, ridicând totalul la 45,7 milioane, dintre care 6,5 milioane doar în Siria, unde războiul continuă de nouă ani.

Editor: I. I. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Billy Zane, de nerecunoscut în primele imagini din filmul „Waltzing With Brando”. Starul din „Titanic” îl...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...