Războiul care scumpește petrolul și amenință transportul maritim internațional

Data publicării:
petrolier

Atacul saudiţilor e sprijinit de Casa Albă, iar în luptă intră Emiratele Arabe Unite, Qatarul, Kuweitul şi multe alte state din Golf. Totul se întâmplă în inima industriei energetice mondiale.

În prima parte a zilei de joi, preţul petrolului a urcat brusc cu 6 procente şi a fost foarte aproape să spargă pragul de 60 de dolari pe baril. Piaţa ţiţeiului dă în clocot, deşi Yemenul produce la fel de puţin petrol ca Danemarca.

Cu o producţie de doar 133 de mii de barili pe zi, Yemen nu ocupă decât locul 39 în clasamentul celor mai mari producători de petrol din lume. Şi totuşi, e una dintre cele mai importante verigi în lanţul comerţului cu ţiţei, care ar putea fi afectat de decizia Arabiei Saudite de a bombarda rebelii Houthi, susţinuţi de Iran. Aceştia încearcă să preia complet puterea de la preşedintele Yemenului, susţinut de Statele Unite şi Arabia Saudită.

„Aceasta decizie a fost gândită cu atenție și ne-am consultat intens cu mulți dintre aliații și partenerii noștri din întreaga lume, în special cu Statele Unite”, a declarat Adel al-Jubeir, ambasadorul Arabiei Saudite în SUA.

Yemen împarte granița cu Arabia Saudită, cel mai mare producător de petrol din lume. Mai important, e plasat pe una dintre cele mai importante rute de transport naval. În sudul țării, prin strâmtoarea Bab El-Mandeb trece petrolul extras din Golful Persic și trimis către Occident. Conectează Golful Aden de Marea Roșie, de unde, prin Canalul Suez, navele ajung în Mediterana.

Nu doar petroliștii atârnă de stabilitatea strâmtorii, ci și restul industriilor - prin Bab El-Mandeb trece mare parte din traficul naval al lumii, practic unește Europa de Asia, în mod special de China cu care o mare parte din schimburile comerciale se face pe apă.

Bab El-Mandeb e a patra cea mai importantă strâmtoare din lume.

În 2013, pe acolo au trecut aproape patru milioane de barili de petrol în fiecare zi.

Mai mult de jumătate au urcat spre Canalul Suez sau au ajuns în conducta SUMED, prin care Egiptul transportă petrolul livrat în portul Ain Sukhna de la Marea Roşie către portul Sidi Kerir de la Marea Mediterană, de unde e trimis către alte destinaţii.

Escaladarea bruscă a conflictului din Yemen a devenit peste noapte o ameninţare serioasă pentru transportul maritim internaţional şi pentru comerţul cu petrol.

În cel mai îngust loc, strâmtoarea Bab El-Mandeb nu are nici măcar 30 de kilometri. Dacă se închide traficul, petrolierele şi restul vapoarelor cu ruta Europa-Asia trebuie să găsească o alternativă. Iar singura ar fi să ocolească toată Africa prin sudul continentului. Însă problema sunt banii şi timpul.

Dacă cea mai directă cale se închide, ocolirea umflă costurile. Şi nu e deloc mică sau neglijabilă. Un tanc petrolier cu ruta Arabia Saudită - Statele Unite are de mers aproape 4.500 de kilometri în plus dacă alege ruta prin sudul Africii.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...