Rusia redeschide o bază militară din Oceanul Arctic

Data publicării:
putin la ziua marinei - kremlin 1

 

Moscova este pe cale să îşi consolideze prezenţa militară în această regiune bogată în hidrocarburi, râvnite şi de alte ţări precum Canada şi Norvegia.

Preşedintele Vladimir Putin a ordonat în septembrie redeschiderea acestei baze situate în arhipelagul Noua Siberie, în estul Oceanului Arctic, şi abandonat în 1993.

El a justificat la momentul respectiv această decizie prin necesitatea de a supraveghea ruta martimă din nord, un proiect strategic menit să joace un rol tot mai mare în schimburile internaţionale.

Flota, care a părăsit sâmbătă portul Severomorsk, în nordul Rusiei, include două nave de debarcare ce vor fi însoţite de mai multe spărgătoare de gheaţă, a anunţat un purtător de cuvânt al regiunii militare Vest, Vadim Serga, pentru agenţia Itar-Tass.

"Misiunea principală a acestei expediţii, asigurată de vapoare ale Flotei Nordului în Oceanul Arctic, constă în furnizarea de personal şi material pentru primul detaşament care va ocupa din acest an noua bază permanentă de pe Insulele Noua Siberie", a precizat comandantul Flotei Nordului, amiralul Vladimir Korolev.

În septembrie, un detaşament de nave militare ruseşti, condus de crucişătorul cu propulsie nucleară Piotr Veliki (Petru cel Mare), a adus un prim transport cu material şi echipamente pentru reconstruirea bazei şi a aerodromului său, într-o regiune unde temperaturile pot ajunge până la minus 50 de grade Celsius.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...