Secretarul de stat al SUA, turneu în Asia de Sud-Est: „Există multă îngrijorare cu privire la acţiunile agresive ale Beijingului”

Data actualizării: Data publicării:
antony blinken vorbeste la microfon
Secretarul american de stat Antony Blinken. Foto: Profimedia

Antony Blinken, secretarul de stat al SUA, a cerut Chinei să pună capăt actelor sale agresive în regiunea indo-pacifică. Declarația a fost făcută marți, la Jakarta, în cadrul primului turneu în Asia de Sud-Est al șefului diplomației americane.

„Suntem hotărâţi să garantăm libertatea de navigaţie în Marea Chinei de Sud, unde actele agresive ale Beijingului ameninţă un comerţ în valoare de peste trei trilioane de dolari în fiecare an”, a susţinut şeful diplomaţiei americane într-un discurs la Universitatea Indoneziei.

El a reafirmat, de asemenea, angajamentul Washingtonului pentru „pacea şi stabilitatea în Strâmtoarea Taiwan”, aflată în prezent mai mult ca niciodată în centrul tensiunilor extreme dintre cele două mari economii ale lumii.

Insistând asupra dorinţei sale de a consolida alianţele cu statele din regiune, Antony Blinken s-a angajat să „protejeze dreptul tuturor ţărilor de a-şi alege propria cale, libere de orice presiune sau intimidare”.

„Nu este vorba de o competiţie între o regiune centrată pe America sau pe China”, a pledat el, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

„Există multă îngrijorare, din Asia de Nord-Est până în Asia de Sud-Est şi de la fluviul Mekong până la insulele din Pacific cu privire la acţiunile agresive ale Beijingului”.

Secretarul de stat american a acuzat China că „revendică mările deschise ca pe propriul său teritoriu” şi că „denaturează pieţele deschise prin subvenţii acordate companiilor sale de stat” sau că „refuză exporturile sau abrogă acordurile cu ţările a căror politică o contestă”.

„Ţările din regiune doresc ca acest comportament să se schimbe. Şi noi la fel”, a insistat Blinken.

Regiunea înregistrează tensiuni în creştere în Marea Chinei de Sud, deoarece Beijingul revendică aproape în întregime toată această zonă cheie pentru schimburile comerciale, zonă revendicată şi de Brunei, Malaezia, Filipine, Taiwan şi Vietnam.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...