„Soldații lui Odin” patrulează în Finlanda pentru a proteja populația de „intrușii islamici”

Data publicării:
soldatii lui odin finlanda foto facebook

A organiza patrule de stradă ține de un comportament extremist. Aceasta nu permite se crească securitatea” populației, a declarat ministrul finlandez de interne, Petteri Orpo, la postul de televiziune YLE. Aceste miliții „nu au dreptul să utilizeze forța”, a subliniat el.

Grupuri de indivizi neînarmați, care pretind cei mai mulți că sunt „Soldații lui Odin”(n.red.: zeul războiului în mitologia nordică), au fost văzuți în ultimele cinci luni în diferite orașe în jurul centrelor de primire pentru imigranți recent deschise. Potrivit poliției, unii dintre membrii acestor grupuri au legături cu mișcările de extremă dreapta, printre care grupări neonaziste. 

A ataca nu face parte din principiile noastre. Este numai autoapărare. Și toată lumea are dreptul să se apare atunci când este atacat. Noi ne apărăm și chemăm poliția”, au dat asigurări trei dintre membrii unei patrule din orașul Joensuu într-un recent interviu apărut în jurnalul local Karjalan Heili. Ei au afirmat că sunt 20 de membri la Joensuu și până la 500 în toată țara. 

Pe site-ul său, grupul denunță „intrușii islamici” care „sporesc insecuritatea în Finlanda”, chemându-i „pe patrioți și pe cei care critică imigrația” să i se alăture. 

În 2015, Finlanda, țară cu 5,4 milioane de locuitori, a primit peste 32.000 de solicitanți de azil, de zece ori mai mult ca în 2014. Proporțional, se află pe locul al patrulea printre țările din Europa care primesc imigranți. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...