STUDIU. Coronavirusul ar prefera un anumit tip de climat. Unde se răspândește virusul cel mai ușor

Data publicării:
Femeie cu mască anti-Covid pe străzile Londrei
Foto: Getty Images

Aproximativ 60% dintre cazurile confirmate de COVID-19, boala provocată de noul coronavirus, au fost înregistrate în zone în care temperatura aerului era cuprinsă între 5 şi 15 grade Celsius, a constatat o echipă de cercetători din China într-un studiu citat marţi de agenţia Xinhua, potrivit Agerpres.

Cercetătorii de la Universitatea Lanzhou au dorit să afle mai multe informaţii referitoare la condiţiile de mediu în care SARS-CoV-2 poate supravieţui pentru a înţelege tiparul de dispersie la nivel mondial.

Specialiştii au cercetat impactul temperaturii ambientale asupra răspândirii globale a COVID-19, conform unui articol ştiinţific ce însoţeşte studiul publicat recent în jurnalul ştiinţific Science of The Total Environment.

Cercetătorii au constatat că în zonele cu valori de temperatură situate între 5 şi 15 grade Celsius au fost reportate 60% dintre cazurile confirmate de COVID-19. Mai mult, aproximativ 73,8% dintre cazurile confirmate erau concentrate în regiuni cu o umiditate absolută între 3 şi 10 grame pe metru cub. Aceștia au avertizat însă că nu putem presupune că epidemia va înceta odată cu creșterea temperaturilor.

„Nu ne putem baza pe presupunerea că epidemia de COVID-19 va înceta odată cu creşterea temperaturii”, a declarat Huang Zhongwei, autor principal al articolului ştiinţific.

Relaţia dintre numărul de cazuri de COVID-19 confirmate zilnic şi condiţiile meteorologice, inclusiv temperatura şi umiditatea, a fost studiată pe baza datelor de la aproximativ 3,75 milioane de cazuri de COVID-19 confirmate la nivel mondial, în 185 de ţări şi regiuni, în perioada 21 ianuarie - 6 mai.

Răspândirea focarului de COVID-19 este afectată de mai mulţi factori. Echipa de oameni de ştiinţă a investigat factorii naturali care afectează pandemia.

Constatările indică faptul că SARS-CoV-2 a părut să se răspândească spre latitudini mai înalte şi sugerează că ar exista o zonă climatică optimă în care concentraţia de SARS-CoV-2 a sporit în mod semnificativ în mediul ambient, inclusiv pe suprafaţa obiectelor.

Cercetătorii au avertizat că pandemia de COVID-19 se poate răspândi în mod ciclic, iar focarele ar putea fi recurente în oraşele mari situate la latitudini medii, în toamna anului 2020.

Editor: Robert Kiss

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
De ce aparatele drug test dau erori și ce trebuie să faci. Polițistul Valer Kovacs explică
Pro FM
Sting și eleganta lui soție, de mână la Cannes 2024. Se iubesc de peste trei decenii, au 4 copii și nu au...
Film Now
Anya Taylor-Joy, alegere vestimentară mai mult decât îndrăzneață. Rochia mini din piele a lăsat-o aproape de...
Adevarul
Ce a mâncat la micul dejun o femeie care a reușit să slăbească 45 de kilograme: „Ajunge până la prânz și te...
Newsweek
De unde vine expresia „a-și da arama pe față"? Legătura cu monedele. Domnitorul „campion" la falsuri
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
Semnul de pe unghii pe care nu trebuie să-l ignori: "Ar putea fi o formă gravă de cancer de piele"
Digi Animal World
Șerpii provoacă panică în mai multe orașe din România. Jandarmii intervin pentru a-i îndepărta din mașini...
Film Now
Cum arată azi, la 74 de ani, Kramer din "Seinfeld". Ce spune despre scandalul care i-a încheiat cariera în...
UTV
Hailie Jade Scott, fiica lui Eminem, s-a casatorit. Vezi primele imagini de la nunta