Studiu realizat în Europa, SUA și China: Cel puţin 1 din 3 bolnavi de Covid spitalizaţi are sănătatea afectată pe termen lung

Data actualizării: Data publicării:
imagine grafica, holul unui spital
Virusul SARS-CoV-2 are efecte pe termen lung la un bolnav din trei. Foto: Profimedia Images

Cel puţin unul din trei bolnavi de COVID-19 spitalizaţi îşi vede sănătatea afectată pe termen lung, cu diferite organe afectate şi inclusiv probleme de ordin psihologic, relevă un nou studiu realizat în Europa, SUA şi China.

Articolul, publicat în revista Nature Medicine, este o sinteză a nouă cercetări pe acest subiect şi menţionează epuizarea, dificultăţile respiratorii, anxietatea, depresia şi tulburările de stres post-traumatic printre cele mai frecvente simptome ale pacienţilor, scrie Agerpres.

''Date fiind milioanele de persoane infectate cu SARS-CoV-2 în lume, povara pe termen lung asupra sănătăţii fizice, cognitive şi psihice este în faţa noastră. Fără îndoială că acum vedem doar vârful aisbergului'', notează autorul principal al articolului, Kartik Sehgal, medic oncolog şi profesor la Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii Harvard.

Citește și: Pandemia de coronavirus era cât pe ce să nu se petreacă, arată datele unui nou studiu. Cum s-a răspândit virusul la nivel global

Cercetările arată că virusul atacă și alte organe, nu doar plămânii

Virusul SARS-CoV-2 atacă în principal plămânii persoanei infectate, dar uneori dificultăţile respiratorii persistă pe termen lung, iar cercetările arată că acest coronavirus atacă şi alte organe, provocând complicaţii care merg de la inflamaţii cronice până la tulburări cardiovasculare.

Conform unui studiu italian descris în această sinteză, din 143 de bolnavi monitorizaţi după vindecare, circa 90% au acuzat cel puţin un simptom care a persistat la două luni de la externare, iar peste jumătate dintre ei mai multe simptome. Cele mai frecvente sunt oboseala intensă (53,1%), respiraţia dificilă (43,4%), durerile articulare (27,3%) sau durerile toracice (21,7%).

În trei cercetări efectuate în Franţa, Marea Britanie şi China, între 25% şi 30% dintre pacienţi au acuzat tulburări de somn la mai multe săptămâni după ce au depăşit faza acută a bolii, iar 20% intensificarea căderii părului.

Rezultatele privind sănătatea psihică sunt de asemenea preocupante. Astfel, din 402 pacienţi italieni, la o lună după externare 56% au fost diagnosticaţi cel puţin cu o afecţiune psihică, respectiv stres post-traumatic pentru 30% dintre ei, apoi depresie, anxietate etc.

În concluzie, autorii articolului subliniază că prevenirea deceselor cauzate de COVID-19 nu este de ajuns sub aspectul acţiunii medicale şi este nevoie să se aprofundeze efectele acestei boli pe termen lung.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Sophie Turner a facut primele dezvaluiri despre despartirea de Joe Jonas: “Au fost cele mai grele zile din...