Talibanii extind la nivel național plata muncitorilor din sectorul public cu 10 kilograme de grâu pe zi

Data publicării:
afgan strangfe graul cules din combina
Afganii care lucrează în sectorul public sunt plptiți cu 10 kilograme de grâu pe zi. Foto Profimedia

Guvernul taliban a anunțat marți că extinde programul „mâncare pentru muncă”, în care folosește grâul primit ca donații pentru a plăti miile de angajați din sectorul public, în loc de bani, pe fondul adâncirii crizei financiare, scrie Reuters.

Grâul, provenit în mare din donațiile Indiei către fostul guvern de la Kabul sprijinit de SUA, este folosit pentru a plăti 40.000 de muncitori cu câte 10 kilograme pentru o zi de muncă de cinci ore, au spus oficiali din domeniul agriculturii la o conferință de presă, potrivit Reuters.

Programul, prin care sunt plătiți muncitorii din sectorul public în Kabul, va fi extins la nivelul întregii țări, au precizat oficialii talibani.

„Suntem pregătiți să ajutăm poporul nostru cât de mult putem”, a declarat Bari Fazli, ministru adjunct la al administrației și finanțelor la Ministerul Agriculturii.

Administrația talibană a primit deja o cantitate suplimentară de 18 tone de grâu din Pakistan, cu promisiunea a încă 37 de tone, și negociază cu India alte 55 de tone de cereale, potrivit lui Fazli.

„Avem o mulțime de planuri pentru programul mâncare pentru muncă”, a spus el.

Nu este clar însă cât din grâul primit ca donație va fi folosit ca ajutor umanitar direct și cât pentru plata muncitorilor.

Extinderea acestui program arată cât de mare este criza banilor cu care se confruntă administrația talibană.

Sancțiunile internaționale impuse unor lideri talibani, înghețarea bunurilor băncii centrale și stoparea ajutoarelor internaționale, care până nu demult susțineau economia țării, au lăsat guvernul taliban cu fonduri limitate și o criză economică în creștere.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...