Tragedie în Italia. O româncă de 32 de ani și cei trei copii ai săi au murit într-un incendiu la Bologna

Data actualizării: Data publicării:
incendiu
Mama minorilor, originară din România, a decedat în timp ce era transportată la spital. Foto: www.ilrestodelcarlino.it

O româncă în vârstă de 32 de ani și cei trei copii ai săi au murit într-un incendiu izbucnit în noaptea de joi spre vineri la Bologna, în nordul Italiei, relatează EFE, potrivit Agerpres. 

Mama minorilor, originară din România, a decedat în timp ce era transportată la spital, au informat vineri pompierii.

Femeia şi copiii ei, doi gemeni de un an şi un minor de 6 ani, şi-au pierdut viaţa în incendiul care a izbucnit într-un apartament de la periferia oraşului, în pofida intervenţiei serviciilor medicale de urgenţă, a pompierilor şi a poliţiei.

Deocamdată cauza incendiului nu este cunoscută, deşi primele ipoteze se referă la un posibil scurtcircuit provocat de o sobă electrică, potrivit aceloraşi surse, citate de presa locală.

Apartamentul a fost sigilat cât timp se desfăşoară o expertiză pentru a stabili în detaliu originea incendiului, iar procuratura a deschis o anchetă.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cel mai periculos lucru de pe Pământ: dacă stai lângă el 5 minute, te omoară în 2 zile și este foarte aproape...
Digi FM
Cât de grea este proba fizică de la recrutarea MApN. Ce trebuie să știi dacă ai tatuaje
Pro FM
Benny Blanco, primele declarații despre povestea de iubire pe care o trăiește cu Selena Gomez: „Râdem toată...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
OFICIAL Cum pot primi pensionarii 1000 de lei în plus la pensie ? Exista o singură condiție
Digi FM
Colegii lui Mihai Onilă, revoltați după ce acesta a decis să plece din trupa AXXA: „Vom continua fără el, să...
Digi World
Boala despre care se cunosc „şocant” de puţine lucruri, potrivit experţilor
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Portalul dintre New York si Dublin a fost inchis din cauza “comportamentului neadecvat”