Trump renunţă să clasifice traficanții de droguri drept „organizaţie teroristă”, la cererea „unui om pe care îl apreciază și respectă”

Data publicării:
Donald Trump
FOTO: Somodevilla/Getty Images

Preşedintele american, Donald Trump, a anunţat vineri că renunţă „temporar” să clasifice cartelurile mexicane ale traficanţilor de droguri drept „organizaţie teroristă”, la solicitarea omologului său mexican, Andres Manuel Lopez Obrador, relatează AFP, citată de Agerpres.

„A fost depusă toată activitatea necesară pentru clasificarea cartelurilor mexicane ca organizaţii teroriste. Din punct de vedere legal, suntem pregătiţi să facem acest lucru”, a scris preşedintele Statelor Unite pe Twitter.

„Cu toate acestea, la cererea unui om pe care îl apreciez şi îl respect, şi care a lucrat atât de bine împreună cu noi, preşedintele Andres Manuel Lopez Obrador, vom renunţa temporar la această clasificare şi vom întări eforturile noastre comune pentru a lupta eficient împotriva acestor organizaţii periculoase care cresc continuu”, a adăugat el.

O decizie salutată vineri pe Twitter de ministrul mexican de externe, Marcelo Ebrard. „Cooperarea a câştigat şi a deschis cale unor rezultate bune”, a scris el.

Donald Trump a adus în discuţie eventualitatea de a clasa ca „organizaţie teroristă” cartelurile mexicane într-un interviu telefonic difuzat pe 26 noiembrie pe site-ul jurnalistului conservator Bill O'Reilly.

„Desemnările nu sunt atât de uşoare, există un proces întreg şi noi suntem în plin acest proces”, a explicat liderul de la Casa Albă.

La începutul lui noiembrie, trei femei şi şase copii ai unei comunităţi mormone americane stabilite în nordul Mexicului au fost masacraţi într-un atac atribuit cartelurilor, foarte influente în regiunea de frontieră.

Washingtonul a îndemnat ulterior Mexicul „să declare război” acestor carteluri, iar Donald Trump a spus că SUA sunt pregătite să acorde ajutor vecinului lor de la sud.

O propunere respinsă de Mexic, al cărui preşedinte a afirmat la 29 noiembrie că refuză orice operaţiune armată americană pe teritoriul ţării sale.

„Nu vom permite ca persoane înarmate să opereze pe teritoriul nostru”, a declarat Andres Manuel Lopez Obrador, subliniind în acelaşi timp că se află în „relaţii foarte bune” cu Donald Trump.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Andrea Bocelli, vacanță pe un iaht de lux în Italia. Artistul, însoțit de Veronica Berti și de mai mulți...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...