Un afro-american „înarmat” cu o țeavă de metal a fost împușcat mortal de polițiști, în New York

Data publicării:
impuscat brooklyn new york
FOTO: NYPD

Poliţişti din New York au împuşcat mortal miercuri după-amiaza în Brooklyn un afro-american despre care au crezut că este înarmat, dar de fapt arma era o simplă ţeavă de metal, relatează Reuters şi AFP. Incidentul a generat noi tensiuni în cartier, pe fondul controverselor încă vii legate de excesele poliţiei.

impuscat brooklyn new york
FOTO: NYPD

Un responsabil al poliţiei, Terence Monahan, a precizat ulterior într-o conferinţă de presă că agenţii au intervenit după ce au primit trei apeluri diferite ce semnalau prezenţa unui "bărbat cu o armă îndreptată asupra trecătorilor". Imaginile surprinse de camere de supraveghere de la magazine din apropiere au confirmat această descriere, a menţionat acesta, scrie Agerpres.

La venirea poliţiei, bărbatul ar fi "adoptat o poziţie de tragere, cu ambele mâini pe obiectul îndreptat spre poliţişti", a precizat Monahan. Patru agenţi - trei în civil şi unul în uniformă - au tras asupra lui un total de 10 gloanţe şi l-au omorât, pentru a constata ulterior că obiectul cu care ar fi fost ameninţaţi nu era o armă, ci "o ţeavă cu un fel de buton", a explicat responsabilul poliţiei.

teava nypd
FOTO: NYPD

Bărbatul, identificat de presa locală ca Saheed Vassell, în vârstă de 34 de ani, era cunoscut în cartier ca având probleme mentale, dar neviolent.

La scurt timp după aceea, zeci de oameni s-au adunat la faţa locului şi s-au produs "tensiuni" cu poliţiştii desfăşuraţi. Mulţi dintre cei prezenţi au denunţat zgomotos comportamentul poliţiei, potrivit imaginilor difuzate în direct pe Facebook.

Incidentul s-a produs chiar la împlinirea a 50 de ani de la moartea lui Martin Luther King şi în timp ce la Sacramento, în California, continuă manifestaţiile de protest generate de decesul lui Stephon Clark, un tânăr de culoare împuşcat mortal de poliţişti la 18 martie în curtea bunicii sale sub suspiciunea că este înarmat, deşi "arma" era de fapt un telefon mobil.

În octombrie 2016, o altă intervenţie a poliţiei a provocat vii emoţii la New York, după ce un om al legii a împuşcat mortal în apartamentul ei din Bronx o femeie care suferea de schizofrenie. Poliţistul implicat a fost inculpat, pentru a fi în cele din urmă achitat, la finalul procesului, în februarie a.c.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...