Un astronaut a pierdut prima roșie crescută în spațiu. Colegii lui au găsit-o după câteva luni. „Voiam să demonstrez că nu am mâncat-o”

Data publicării:
Astronautul Frank Rubio verifică roșiile de pe Stația Spațială Internațională.
Astronautul Frank Rubio verifică roșiile de pe Stația Spațială Internațională. Foto: Profimedia

O roșie proaspătă și coaptă are probabil cea mai mare valoare pe Stația Spațială Internațională. Mai ales dacă e prima cultivată în spațiu și a fost pierdută imediat după recoltare, relatează CNN.

Acesta este motivul pentru care astronautul Frank Rubio a devenit figura centrală a unei dileme ușor amuzante, pentru a cărei rezolvare a fost nevoie de luni întregi.

După ce a recoltat una dintre primele roșii cultivate vreodată în spațiu, la începutul acestui an, astronautul recunoaște că a pierdut-o.

„Am pus-o într-o pungă mică, iar unul dintre colegii mei de echipaj făcea un eveniment public cu niște elevi și m-am gândit că ar fi minunat să le arăt copiilor: „aceasta este prima roșie recoltată în spațiu”. Dar când am vrut să o iau, dispăruse”, a spus Rubio în timpul unui eveniment media din octombrie.

În mediul cu microgravitație al spațiului, orice lucru care nu este ancorat de perete riscă să plutească – și să rămână pentru eternitate ascuns într-un colț sau într-o crăpătură în laboratorul spațial, de mărimea unui teren de fotbal.

Rubio a spus că și-a petrecut până la 20 de ore din timpul său liber căutând acea roșie.

„Din păcate, pentru că asta este natura umană, mulți oameni spun că am mâncat roșia. Și am vrut să o găsesc tocmai pentru a dovedi că nu am mâncat-o”, a spus astronautul.

Dar nu a mai găsit-o. Rubio s-a întors pe Pământ pe 27 septembrie, iar prețioasa roșie a rămas la bordul stației spațiale.

A rămas pierdută până săptămâna aceasta.În timpul unei conferințe de presă, miercuri, membrii echipajului de șapte persoane de pe stația spațială au dezvăluit că au localizat în sfârșit roșia.

Rubio „a fost acuzat de ceva vreme că a mâncat roșia. Dar îl putem exonera”, a spus astronautul NASA Jasmin Moghbeli.

Astronauții nu au dezvăluit unde se afla roșia și nici nu au precizat în ce stare se afla când a fost găsită.

Întoarcerea lui Rubio pe Pământ în septembrie a fost un moment istoric. Şederea sa pe staţia spaţială – care a durat mai bine de un an – a stabilit un record pentru cea mai lungă perioadă petrecută vreodată de un astronaut american în microgravitaţie.

Inițial, Rubio se aștepta să petreacă doar șase luni la bordul Stației Spațiale Internaționale. În schimb, a rămas 371 de zile, după descoperirea unei scurgeri de lichid de răcire la nava spațială rusă Soyuz care îl adusese pe ISS.

În interviul său din octombrie, Rubio a povestit cât de dificil a fost momentul în care a aflat că nu se poate întoarce acasă.

„Mi-am permis o zi în care să fiu trist și să-mi plâng de milă, apoi am spus: ok, să avem o atitudine bună și să încercăm să facem lucrurile cât mai bine”, a spus Rubio.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...