Un bărbat care l-ar fi împușcat mortal pe rapperul Nipsey Hussle a fost arestat. Ce au declarat polițiștii

Data publicării:
Nipsey Hussle
Foto: Guliver/GettyImages

Bărbatul suspectat că l-a împuşcat mortal pe rapperul nominalizat la Grammy Nipsey Hussle, în urma unei dispute personale, a fost arestat marţi într-o suburbie a oraşului american Los Angeles, la o zi după ce autorităţile i-au făcut public numele, au anunţat surse din poliţie citate de Reuters.

Nipsey Hussle
FOTO: Gulliver- GettyImages

Hussle, în vârstă de 33 de ani, pe numele real Ermias Asghedom, a fost împuşcat de mai multe ori, duminică după-amiază, în faţa magazinului său, Marathon Clothing, din sudul Los Angeles, scrie Agerpres.

Alte două persoane au fost rănite în urma împuşcăturilor, a precizat poliţia.

O persoană a sunat la poliţie marţi şi a declarat că l-a văzut pe suspectul numit de poliţie, Eric Holder, în comunitatea suburbană Bellflower, potrivit unui comunicat al Departamentului de Poliţie din Los Angeles.

Poliţiştii au descins la adresa indicată şi l-au arestat pe Holder, în vârstă de 29 de ani.

Discul de debut al lui Hussle, ''Victory Lap'', a fost nominalizat la categoria ''Cel mai bun album rap'' la ediţia din acest a premiilor Grammy. Tragedia a avut ecouri în lumea divertismentului din Statele Unite, mai multe vedete publicând pe reţelele de socializare mesaje despre muzician.

În ziua în care a decedat, Hussle a scris pe contul său de Twitter: ''Să ai duşmani puternici este o binecuvântare''.

Poliţia nu a oferit detalii despre disputa care ar fi condus la împuşcături.

Holder, care este rezident în Los Angeles, este suspectat că s-a apropiat de Hussle şi de alţi doi bărbaţi şi i-a împuşcat. El a alergat apoi pe o alee şi a plecat cu o maşină condusă de o femeie, se arată în comunicatul poliţiei citat de Reuters.

Autorităţile nu deţin informaţii care ar indica faptul că moartea lui Hussle ar avea legătură cu activitatea bandelor de stradă.

În ultimele săptămâni, în zona în care a fost omorât Hussle a fost înregistrată o creştere a numărului de cazuri de împuşcături, a declarat primarul din Los Angeles, Eric Garcetti, în cadrul unei conferinţe de presă.

Câteva sute de persoane s-au adunat luni pentru a aduce un omagiu rapperului în apropierea locului în care a fost împuşcat. Din motive necunoscute, o busculadă s-a produs în timpul adunării iar cel puţin două persoane au fost grav rănite.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...