Un italian și-a torturat și omorât soția și doi copii într-un ritual de exorcizare. În casă, polițiștii au descoperit scene terifiante

Data actualizării: Data publicării:
mire si mireasa
Un bărbat din Italia, regiunea Palermo, a fost arestat weekendul trecut, fiind acuzat că și-a ucis soția și doi copii într-un ritual de exorcizare FOTO: L'Unita

Un bărbat din Italia, regiunea Palermo, a fost arestat weekendul trecut, fiind acuzat că și-a ucis soția și doi copii într-un ritual de exorcizare. O fată de 17 ani - cel de-al treilea copil al cuplului - a fost găsită în viață, dar într-o stare confuză, anchetatorii suspectând că aceasta fusese drogată de către tată, fanatic religios.

Giovanni Barreca, un zidar în vârstă de 54 de ani, a sunat la poliție în weekend și a spus: „Mi-am omorât familia, vă aștept la Casteldaccia, veniți să mă luați”, potrivit L'Unita.

Dar anchetatorii care au ajuns acasă la el nu se așteptau la o scenă atât de macabră. Bărbatul își torturase și omorâse soția, Angela Salamone, și cei doi fii, Kevin și Emanuel, de 15 și 5 ani. A încendiat trupul femeii și l-a îngropat superficial, sub câțiva centimetri de pământ, în grădina casei. Cadavrele celor doi băieți au fost găsite în casă, în camerelor lor, întinse pe pat, cu urme de lanțuri. Fata de 17 ani a fost găsită într-o altă încăpere a casei cu două etaje.

În interiorul locuinței s-au găsit mai multe dovezi că cele trei victime au fost supuse unui ritual de exorcizare și se pare că acest lucru a fost confirmat și de Giovanni Barreca, care a spus în timpul audierii că soția și fiii lui erau posedați de diavol.

Alte două persoane au fost arestate în acest caz pentru complicitate, însă anchetatorii nu au spus cine sunt sau cum au contribuit la faptele șocante.

Barreca și soția lui care era cu 13 ani mai tânără mai aveau împreună și o fiică de 17 ani, despre care anchetatorii cred că ar fi fost martoră la crime. A fost și ea găsită în casă, într-o stare confuză.

Din primele cercetări s-a stabilit că Barreca și soția sa frecventaseră o perioadă o biserică evanghelică, iar el devenise fanatic religios.

Crimele ar fi fost comise cu câteva zile înainte ca bărbatul să sune la poliție.

La audieri, bărbatul și-a justificat faptele spunând că „era un diavol în casă”. Analizând probele de la fața locului și analizând lista de convorbiri telefonice, s-a ajuns la concluzia că Barreca ar fi urmat ritualurile de exorcizare cu ajutorul altor persoane care aveau aceleași convingeri religioase ca și el. Două persoane au fost arestate și nu este exclus ca în zilele următoare să fie puse sub acuzare și alte persoane.

Fiica bărbatului a fost dusă la spital, după care urmează să fie transferată într-o instituție specializată. Potrivit sursei citate, și ea le-a spus polițiștilor că tatăl ei a făcut o „exorcizare pentru a alunga diavolul”.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...