Un jurnalist din Algeria a decedat după o grevă a foamei

Data publicării:
13445456_583131295193583_8863397939525002203_n
Foto: Facebook

Mohamed Tamalt, un jurnalist britanic-algerian, a decedat într-un spital după o grevă a foamei de trei luni prin care a protestat faţă de o sentinţă de doi ani de închisoare pe care a primit-o după ce a publicat pe internet o poezie care l-a insultat pe preşedintele Algeriei, informează The Guardian citat de News.ro.

13445456_583131295193583_8863397939525002203_n
Foto: Facebook

Anunţul morţii jurnalistului Mohamed Tamalt a fost făcut de avocatul său.

”Pot confirma decesul jurnalistului Mohamed Tamalt în spitalul din Bab el-Oued (localitate din Algeria, n.r.), după o grevă a foamei de peste trei luni şi trei luni de comă”, a transmis Amine Sidhoum pe Facebook. 

Reprezentanţii penitenciarului au transmis că Mohamed Tamalt a decedat în urma unei infecţii la plămâni pentru care a fost tratat din data de 4 decembrie, când a primit diagnosticul. Jurnalistul a fost internat în spital la sfârşitul lunii august.

Mohamed Tamalt, care are dublă cetăţenie – britanică şi algeriană, a început greva foamei pe 27 iunie, ziua în care a fost arestat lângă locuinţa părinţilor săi în capitala Alger, potrivit Human Rights Watch (HRW).

Jurnalistul freelancer şi bloggerul Mohamed Tamalt, în vârstă de 42 de ani, care a administrat un site din Londra, unde era stabilit, a fost acuzat de insultarea preşedintelui Algeriei, Abdelaziz Bouteflika, şi defăimarea unei autorităţi publice, printr-o poezie pe care a distribuit-o pe Facebook.

O instanţă din Alger l-a condamnat pe Mohamed Tamalt la doi ani de închisoare, pe 11 iulie, şi l-a amendat cu 200.000 de dinari, sumă echivalentă cu 1.400 de lire sterline. O curte de apel a susţinut hotărârea, o lună mai târziu.

Amnesty International le-a solicitat autorităţilor algeriene, duminică, să deschidă ”o anchetă independentă şi transparentă a circumstanţelor” decesului jurnalistului Mohamed Tamalt.

Reprezentanţii organizaţiei Reporteri fără frontiere (RSF) au transmis că au fost şocaţi de moartea lui Mohamed Tamalt, considerând că moartea acestuia reprezintă o lovitură grea pe care o primeşte libertatea de informare în Algeria.

”De ce a fost hotărâtă o astfel de condamnare doar pentru cuvinte inofensive publicate pe Facebook?”, a spus Yasmine Kacha, preşedintele departamamentului Africii de Nord al RSF.

În luna august, Human Rights Watch le-a cerut autorităţilor algeriene să îl elibereze pe Mohamed Tamalt, când jurnalistul se afla în stare critică.

”Autorităţile algeriene ar trebui să anuleze cazul împotriva lui Tamalt şi să transmit mesajul că libertatea de exprimare va fi respectată în Algeria”, au transmis reprezentanţii HRW la acea vreme.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Vlad Pascu a ajuns de nerecunoscut după aproape un an în spatele gratiilor. Schimbarea e radicală
Digi FM
De ce aparatele drug test dau erori și ce trebuie să faci. Polițistul Valer Kovacs explică
Pro FM
Cum arată Susan Boyle la 63 de ani. Femeia care a impresionat o lume întreagă în 2009 și a devenit un star...
Film Now
Ana de Armas, zâmbet dulce pe plajă. Actrița și-a etalat silueta într-o bustieră și fustă mini, în imagini de...
Adevarul
China trimite Rusiei „ajutor letal" pentru războiul din Ucraina. Ministrul britanic al Apărării: „Avem dovada"
Newsweek
Armata și serviciile secrete ruse, la cuțite. Șoigu nu-și mai poate apăra generalii de FSB
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
Semnul de pe unghii pe care nu trebuie să-l ignori: "Ar putea fi o formă gravă de cancer de piele"
Digi Animal World
Șerpii provoacă panică în mai multe orașe din România. Jandarmii intervin pentru a-i îndepărta din mașini...
Film Now
Cum arată azi, la 74 de ani, Kramer din "Seinfeld". Ce spune despre scandalul care i-a încheiat cariera în...
UTV
Hailie Jade Scott, fiica lui Eminem, s-a casatorit. Vezi primele imagini de la nunta